După aproape doi ani de război, NATO își schimbă discursul. Secretarul General, Jens Stoltenberg, spune că Ucraina are dreptul de a lovi ținte din Rusia.
Cu câteva zile până la împlinirea a doi ani de la declanșarea invaziei ruse din Ucraina, Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, spune că armata Kievului are dreptul de a lovi ținte din Rusia, informează fanatik.ro.
Ucraina are dreptul de a lovi ținte din Rusia
În doi ani de conflict cu invadatorii ruși, ucrainenii au avut multe tentative de a lovi ținte din interiorul Rusiei. Nu de puține ori, rușii au acuzat Ucraina de atacuri în zonele de graniță, cum ar fi Belgorod, sau chiar asupra Moscovei.
În momentul furnizării de armament cu rază lungă de acțiune, aliații vestici ai Kievului au cerut forțelor ucrainene să nu folosească arsenalul militar pentru a ataca în interiorul statului inamic.
În această săptămână, despre acest subiect a vorbit Secretatul General al NATO. În premieră de la începutul războiului, Jens Stoltenberg subliniază faptul că Ucraina are dreptul de a lovi ”ţinte militare ruseşti din afara Ucrainei”, în conformitate cu dreptul internațional, relatează Financial Times.
Șeful Alianței Nord-Atlantice a admis că utilizarea armelor furnizate de Occident pentru a lovi ţinte din Rusia a fost mult timp un punct de dispută între aliaţii Kievului, din cauza temerilor legate de escaladarea conflictului.
”Este la latitudinea fiecărui aliat să decidă dacă există anumite avertismente cu privire la ceea ce livrează, iar diferiţi aliaţi au avut politici oarecum diferite în această privință”,
a declarat Stoltenberg.
Secretarul General al Alianței militare occidentale a amintit presei că războiul din estul Europei este o agresiune a Rusiei asupra unui stat independent. Tocmai de aceea, spune el, Ucraina are dreptul la autoapărare.