Vești proaste pentru români. Începând din primăvară, odată cu eliminarea plafonării, jumătate dintre români ar putea ajunge să achite aproape dublu pentru facturile la electricitate. Ministrul Energiei estimează că tarifele vor ajunge în jur de un leu pe kWh, însă cel mai mare furnizor a prezentat deja o ofertă care depășește acest prag.
Preț mai mare la electricitate
Statul va continua să ofere ajutoare doar consumatorilor vulnerabili. În prezent, patru milioane din cei opt milioane de clienți plătesc 68 de bani pe kilowatt-oră. Specialiștii și oficialii avertizează că, în patru luni, costurile ar putea crește semnificativ, conform Observator.
„La acel plafon de 0,68 lei/kWh cu toate taxele incluse ar rezulta că preţul energiei active ar trebui să fie cam la o treime din ce vedem pe bursă. E greu de crezut că în luna aprilie preţurile vor scădea atât de mult”, Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Tarifele vor fi mai mari și pentru ceilalți clienți, care achită acum 80 de bani pe kWh. Ministrul Sebastian Burduja estimează că noile tarife, după încheierea plafonării, vor varia între un leu și 1,20 lei, dar crede că există posibilitatea unei scăderi ușoare a prețurilor.
„90 lei, 1 leu per kwh. Asta înseamna mult mai puţin decât plafonul maxim de 1,3 lei care se aplică gospodăriilor care consumă peste 300 de kwh”, mai spune Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
„Cam cât consum nu ştiu, dar plătesc destul de mult. În jur de 100, 150 de lei. La salariul minim e destul de mult”, spune un client pentru Observator.
Ce oferte ar putea veni pentru români din primăvară
Din cei 100 de furnizori de energie electrică, doar doi au publicat oferte pentru perioada de după ridicarea plafonării. Cel mai mare furnizor, care deserveste trei milioane de clienți, va avea un tarif de 1,30 lei per kwatt-oră, ceea ce înseamnă o dublare a costurilor pentru consumatorii cu un consum mic.
Furnizorii spun că nu pot da acum un preț.
„Când îţi vine cel mai mare furnizor care domină piaţa casnicilor din Romania cu 1,3 lei pe kWh, probabil, acela e preţul maxim la care ne putem astepta. 01.33 Vor veni şi ceilalţi furnizori mari cu oferte mai mici – 1,1 lei, 1,2 lei/kWh. Este o ofertă conformă cu realitatea, cu tendinţele din piaţă”, explică Corina Murafa, expert energie.