Vești minunate pentru o bună parte dintre pensionari. O parte din pensiile din România vor crește cu 50%, lucru anunțat chiar de Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu.
Potrivit anunțului oficial, principalii beneficiari ai acestor creșteri spectaculoase vor fi pensionarii cu venituri foarte mici, care au lucrat pe salariul minim pe economie toată viața lor.
De la 1 septembrie 2024, acești oameni vor avea pensii mult mai mari, chiar și cu 50% mai mari, scrie fanatik.ro.
Daniel Baciu vine cu vești excelente pentru seniorii României
”Cei care au pensii mici, care au lucrat pe salariul minim pe economie pentru o perioadă lungă de timp, acolo creșterile vor fi foarte mari. Vor fi de peste 50%, în funcție de stagiile de cotizare”,
a explicat Daniel Baciu.
Punctele de stabilitate se vor acorda într-o marjă de 0,5 pentru fiecare an de muncă între 25 și 30 de ani munciți. Așadar, cine muncește peste 25 de ani va primi 0,5 punct de stabilitate pe an. Pentru cei care trec de 30 de ani, deci ajung la 35 de ani, răsplata va fi 0,75 puncte, iar peste 35 de ani se va acorda 1 punct pe an.
Cei ce au muncit 25 de ani vor primi 0 puncte bonus, dar situația se schimbă pentru cei care au muncit 30 de ani, care vor avea 2,5 puncte bonus, deci cu 202 lei în plus la pensie. Cei care au muncit 35 de ani vor primi 506 de lei în plus la pensie, iar cei care au muncit 40 de ani, adică toată viața, vor primi 911 de lei la pensie.
Atenție! Nu toți pensionarii care au muncit pe salariul minim vor avea o creștere cu 50%. De exemplu, un pensionar care astăzi are pensia minimă de 1.281 de lei și care a muncit 30 de ani va primi 202 de lei în plus la pensie, nu 600, o creștere de aproximativ 25%, mai mică deci decât cea anunțată de șeful Casei de Pensii.
De la 1 septembrie 2024 vor fi recalculate toate pensiile pentru toți pensionarii
Toți pensionarii vor avea pensiile recalculate de la 1 septembrie, iar pentru 1,3 milioane dintre ei pensiile ar trebui să scadă. Cu toate acestea, așa cum anunțaseră deja specialiștii responsabili de această recalculare, nimeni nu va avea pensia mai mică.
În schimb, oamenii vor rămâne cu pensia de acum, care în teorie este mai mare decât ceea ce ar merita. Marius Budăi, fost ministru al muncii, explica anul trecut în ce va consta această recalculare complicată.
”Colegii din casele teritoriale de pensii preiau tot ce înseamnă stagiu de cotizare şi ceea ce noi am lucrat şi lucrăm în această perioadă”
„Această lege nu se adresează doar actualelor generații de seniori, ci şi nouă celor care suntem acum în câmpul muncii, se preiau stagiile de cotizare şi se separă în perioade asimilate şi perioade directe de cotizare, sporurile se separă în sporuri cu caracter permanent şi nepermanent”
„Principiile de bază, echitate, solidaritate pentru muncă şi contribuție egală să fie pensie egală, încurajarea muncii, acele puncte suplimentare pentru cei care stau în câmpul muncii mai mult de 25 de ani, dar şi încurajarea natalității prin acea prevedere cu reducerea vârstei de pensionare pentru doamnele care nasc şi câți copii până la cel puţin vârsta de 16 ani”,
transmitea Marius Budăi la RTV.