Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, a transmis duminică un mesaj direct către partide în dezbaterea privind legea salarizării. Dacă forma propusă nu le convine, a spus el, atunci partidele ar trebui să vină cu propriul proiect și să îl lucreze în Parlament, pentru a arăta dacă au soluții mai bune.
Dragoș Pîslaru cere partidelor să depună propria lege a salarizării
Declarația vine într-un moment în care România încearcă să închidă mai multe jaloane asumate prin PNRR, iar tema salarizării unitare rămâne una dintre cele mai sensibile din punct de vedere politic și bugetar. Potrivit lui Pîslaru, miza nu este doar îndeplinirea unui termen, ci și găsirea unei formule care să nu dezechilibreze alte sectoare ale bugetului public.
„Salarizare unitară tot trebuie să facem”
La Digi 24, ministrul interimar al Muncii a insistat că, indiferent de evoluția jalonului din PNRR, România tot trebuie să ajungă la o lege a salarizării unitare. El a spus că echipa sa a lucrat timp de trei luni la această temă și că a testat modul în care se plătesc în prezent salariile din administrația publică.
Pîslaru a susținut că una dintre dificultățile majore este echilibrul dintre sectoare. În opinia sa, orice ajustare făcută doar pentru o categorie riscă să împingă un sector „prea sus” în raport cu celelalte, ceea ce ar crea inechități. El a spus că proiectul a fost construit pe baza unor evaluări ale Băncii Mondiale și pe ideea unor ierarhizări după grade de complexitate.
Ministrul a mai arătat că resursele bugetare sunt limitate și că ele trebuie împărțite între salarii, investiții și alte nevoi publice, inclusiv proiecte precum cele din programul Anghel Saligny, CNI și o parte dintre investițiile care rămân în afara PNRR. În această logică, a spus el, orice nouă grilă de salarizare trebuie gândită împreună cu capacitatea reală a statului de a o finanța.
Mesaj către partide: dacă au idei mai bune, să le pună pe masă
În centrul mesajului său s-a aflat însă apelul la asumare politică. Pîslaru a spus că, dacă partidele nu sunt mulțumite de versiunea actuală, ar trebui să depună un proiect în Parlament și să îl dezbată acolo. În acest fel, a argumentat el, România ar putea arăta și Comisiei Europene, și piețelor financiare că există un demers legislativ concret, aproape de adoptare.
El a sugerat că o astfel de mișcare ar fi un semnal de responsabilitate minimă, inclusiv pentru agențiile de rating. În același timp, ministrul interimar a spus că proiectul trebuie asumat politic de o majoritate formată din cele patru partide și că liderii grupurilor parlamentare ar trebui să îl depună, dacă există acord asupra direcției generale.
Pîslaru a mers mai departe și a spus că, dacă există în partide oameni care cred că pot construi o variantă mai bună, dar care să respecte încadrarea bugetară de 12 miliarde de lei sau chiar mai puțin, atunci aceștia ar trebui să își asume public alternativa. Mesajul său a fost mai degrabă unul de provocare instituțională decât de confruntare: dacă există o soluție mai bună, locul ei este în Parlament, nu doar în dezbaterea internă a partidelor.
O dispută despre bani, echitate și costul amânării
Dincolo de formularea tranșantă, discuția deschisă de Pîslaru arată cât de greu se construiește o reformă salarială într-un sistem public fragmentat. Orice lege de acest tip produce câștigători și perdanți relativi, iar partidele par să calculeze nu doar efectele administrative, ci și costul electoral al nemulțumirilor din sectorul public.
Ministrul a spus explicit că unele partide, în special PSD și într-o anumită măsură UDMR, văd o pierdere politică în antagonizarea unor categorii de angajați din sectorul public. Această observație explică de ce reformele salariale sunt adesea amânate: ele cer nu doar expertiză tehnică, ci și disponibilitatea de a suporta costuri politice pe termen scurt pentru o arhitectură mai coerentă pe termen lung.
În același timp, cazul arată tensiunea clasică dintre promisiunea unei salarizări unitare și realitatea bugetară. O lege bună pe hârtie poate deveni imposibil de aplicat dacă nu este compatibilă cu veniturile statului și cu celelalte obligații de finanțare. De aici și insistența lui Pîslaru asupra încadrării financiare: fără o limită clară, reforma riscă să rămână doar o listă de intenții.
Ce urmează
Mesajul ministrului interimar al Muncii pune presiune pe partide să iasă din logica criticii generale și să intre în logica textului legislativ. Dacă există într-adevăr o variantă mai bună, ea va trebui formulată, depusă și negociată în Parlament, nu doar invocată public.
Într-un moment în care România încearcă să închidă jaloane importante din PNRR și să transmită stabilitate către instituțiile europene și către piețele financiare, legea salarizării devine mai mult decât o dezbatere tehnică. Este un test de maturitate politică: cine își asumă reforma, cine o amână și cine are, în fapt, o alternativă credibilă.
