Datoria externă totală a României a crescut cu 6,058 miliarde de euro, în perioada ianuarie-iulie 2021. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 36,054 miliarde de euro (27,3% din totalul datoriei externe). În total, datoria externă este de peste 131 miliarde de euro, potrivit BNR.
Din volumul total, datoria externă pe termen lung a însumat 95,9 mld.euro la 31 mai 2021, adică 72,7% din totalul datoriei externe, în creştere cu 3,3% faţă de 31 decembrie 2020.
La 31 iulie 2021, datoria negarantată public, deţinută practic de bănci şi companii, a atins valoarea de 34,3 miliarde euro, în creştere faţă de nivelul de 34,1 mld. euro înregistrat la 31 decembrie 2020, din care 297 mil. euro erau depozitele nerezidenţilor (depozite care sunt asimilate datoriei).
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2021 a fost de 84,8%, comparativ cu 90,7% la 31 decembrie 2020.