Din anul școlar 2023-2024, elevii de clasa a XI-a vor studia o nouă disciplină. Este vorba despre materia numită „Istoria Evreilor. Holocaustul”.
Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare de ministrul de resort, Ligia Deca, informează antena3 CNN
„Am semnat astăzi Ordinul privind programa aferentă disciplinei ‘Istoria Evreilor. Holocaustul’ pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a. Este esențial ca elevii să cunoască această perioadă tragică din istorie. Prin urmare, începând din anul școlar 2023-2024, această disciplină devine obligatorie, în conformitate cu prevederile Legii 276/2021”,
a precizat ministrul.
Ligia Deca a detaliat ce presupune noul curriculum și ce va cuprinde programa.
„Noul curriculum propune elevilor nu doar cunoașterea istoriei evreilor și a momentelor tragice petrecute la jumătatea secolului trecut, ci și dezvoltarea unor valori umaniste și al toleranței, respectiv atitudini specifice cetățeniei democratice care trebuie formate și consolidate pe parcursul anilor de liceu”
Programa cuprinde conținut care va ajuta elevii să înțeleagă mai bine originea și cultura evreilor, provocările contemporane (antisemitism, xenofobie, genocid și amenințările la adresa normelor și a valorilor democratice) și memoria Holocaustului în secolul al XXI-lea”,
susține ministrul.
Cum va fi studiată disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul”
Pentru învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, disciplina va fi studiată în clasa a XI-a, fiindu-i alocată o oră pe săptămână.
În anul școlar 2022-2023, elevii clasei a XI-a din învățământul profesional au 330 de ore pe an școlar în trunchiul comun. Numărul orelor din trunchiul comun va crește și va ajunge la 360 de ore, începând cu anul școlar 2023-2024.
Dacă ceilalți liceeni vor studia noua disciplină în clasa a XI-a, elevii din învățământul profesional special se vor întâlni cu această materie în clasa a XII-a.
Elevii de clasa a XI-a de la filiera teoretică, profilul real (cu specializările matematică-informatică, științe ale naturii) și profil umanist (specializările filologie, științe sociale) vor studia „Istoria evreilor. Holocaustul” tot timp o oră pe săptămână.
Același regim este valabil pentru cei de la filiera vocațională, cursuri de zi, cu specializările Muzică, Coregrafie, Arta actorului, Arhitectură, Arte ambientale și Design, Arte plastice, Arte decorative, dar și pentru elevii de la profil sportiv, toate specializările.
Tot o oră pe săptămână vor să studieze noua disciplină și liceenii de la profilul pedagogic.
Pentru filiera tehnologică, cursuri de zi și seral, elevii din clasa a XI-a vor avea oră pe săptămână pentru „Istoria evreilor. Holocaustul”.
Klaus Iohannis a promulgat în noiembrie 2021 legea privind introducerea în programa școlară a studierii istoriei evreilor și a Holocaustului.
Ce vor studia în anul şcolar 2023-2024
Elevii de liceu pot alege din anul şcolar viitor să studieze disciplina “Managementul emoțiilor”, potrivit programei publicate în Monitorul Oficial.
Elevii vor învăța să-și recunoască emoțiile pornind de la imagini foto sau filme artistice, folosind storytelling, teatru de umbre sau strategia creativă Disney, se arată în textul programei.
Deja școlile au început să facă selecția opționalelor pentru anul viitor, conform cu prevederile transmise de inspectorate printr-o notă.
Astfel, potrivit documentului, în perioada octombrie-noiembrie 2022 se elaborează propuneri de opționale la nivel de profesori și clasă, urmând ca apoi, în ianuarie 2023, lista opționalelor din școli să fie aprobate în consiliul profesoral și transmise către consiliul de administrație.
Disciplina „Managementul emoțiilor” valorifică experiența fiecărui elev, modul său particular de a simți, interpreta și aprecia, precum și învățarea între egali – explorarea unor cazuri/situații de viață.





















