Emoții pentru elevii de clasa a VI-a. Începe Evaluarea Națională, cu proba de Limbă și comunicare. Miercuri are loc evaluarea la Matematică.
De asemenea, joi, 30 mai, copiii care fac parte din minoritățile naționale vor susține evaluarea la Limba Maternă. Pentru fiecare probă vor fi acordate 60 de minute, timp în care elevii vor rezolva testele.
Comisiile de evaluare care fac parte din școli vor verifica testele și le vor nota. Rezultatele urmează să apară în cel mult șapte zile de la data la care s-a desfășurat ultima probă din cadrul Evaluării Naționale.
Este important de menționat faptul că rezultatele elevilor la Evaluarea Națională nu vor fi trecute în catalog, decât la solicitarea părinților. Totodată, notele nu vor fi afișate sau comunicate public.
Amintim că în anul 2022-2023, Evaluarea națională pentru elevii de clasa a VI-a nu s-a mai desfășurat. Decizia a fost luată după organizarea grevei generale care a avut loc anul trecut în această perioadă.
Notele vor fi colectate printr-o aplicație digitală
În acest an, notele elevilor vor fi colectate cu ajutorul unei noi aplicații digitale. Anunțul a fost făcut, în luna mai, de Ministerul Educației. În acest fel, cadrele didactice vor avea acces rapid la date.
În ceea ce privește corectarea testelor nu au fost introduse modificări, potrivit directorului general al Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, citat de edupedu.ro.