În școlile din Statele Unite, influența marilor companii de tehnologie nu se mai limitează la laptopuri și aplicații. Potrivit unei analize publicate de The Next Web, bazată pe reportajul jurnalistei Natasha Singer din The New York Times, Google, Microsoft și OpenAI au ajuns să modeleze nu doar instrumentele folosite de elevi, ci și conținutul, formarea profesorilor și modul în care școlile gândesc viitorul educației.
Tehnologia a intrat în clasă, apoi a început să scrie regulile
Imaginea conturată de Singer este una de sistem: câteva companii mari au influențat aproape fiecare etapă a lanțului educațional, de la dispozitive și materiale didactice până la cursuri, politici și programe de instruire. Nu este vorba doar despre adoptarea unor produse utile, ci despre o dependență tot mai mare de infrastructura și de viziunea unor actori comerciali care au interese proprii.
De la Chromebookuri la curriculum
Google a câștigat teren în școli prin Chromebookuri, care au reprezentat 59% din dispozitivele mobile livrate către școlile din SUA anul trecut, potrivit datelor Futuresource Consulting citate în articol. Campanii timpurii precum Gone Google au ajutat la răspândirea lor, iar în mai multe state au apărut formulări aproape identice în ghidurile școlare despre modul în care aceste dispozitive ar ajuta elevii să-și atingă potențialul.
Influența nu s-a oprit la hardware. Google a fost de asemenea sancționată în 2019 cu 170 de milioane de dolari, după acuzații ale autorităților de reglementare privind colectarea ilegală a datelor copiilor pe YouTube. În paralel, milioane de elevi au trecut prin lecțiile companiei despre siguranță online, precum programul Be Internet Awesome, care promovează ideea de alfabetizare digitală și confidențialitate.
Microsoft a urmat o traiectorie similară, dar cu accent pe formarea profesorilor și pe curriculum. Compania oferă un curs AP Computer Science Principles cu Minecraft Education, în timp ce Apple are un curriculum gratuit de AP computer science bazat pe Swift. În logica descrisă de Singer, companiile nu mai furnizează doar instrumente, ci și conținut educațional care le consolidează propriile ecosisteme.
AI-ul intră în sala profesorilor
Un moment relevant a avut loc în vara lui 2025, când reprezentanți Microsoft au așteptat circa 200 de profesori într-o sală de conferințe din Manhattan, pentru o sesiune despre chatboturi AI. Participanții au exersat folosirea Copilot pentru a redacta e-mailuri către părinți și pentru a personaliza planuri de lecție. A fost prezentat și un clip explicativ din divizia Minecraft Education, cu o narațiune optimistă și un personaj animat prietenos.
A doua zi după acel atelier, Federația Americană a Profesorilor a anunțat un program național de formare în AI, finanțat cu 23 de milioane de dolari de Microsoft, OpenAI și Anthropic. Președinta sindicatului, Randi Weingarten, a spus că parteneriatul ar trebui să-i ajute pe educatori să folosească chatboturile „în siguranță, cu înțelepciune și etic” și să aibă un loc la masă în timp ce produsele sunt construite. Totuși, chiar ea a recunoscut tensiunea dintre obiectivele educaționale și cele comerciale.
Nu toți oamenii din educație văd această apropiere ca pe un compromis acceptabil. Lois Weiner, profesoară emerită de educație la New Jersey City University, a spus că sindicatul „nu este o alianță” și că profesorii sunt tratați ca „masa”, nu ca parteneri. Observația ei surprinde una dintre mizele centrale ale momentului: cine definește, de fapt, interesul public atunci când tehnologia educațională este finanțată și proiectată de companii private.
„Industria finanțează ceea ce o ajută”
Brad Smith, vicepreședinte și președinte Microsoft, a susținut că implicarea companiilor a apărut deoarece școlile publice nu au reușit să predea suficient de bine competențele moderne. A admis însă că aceasta nu este o soluție ideală și că „nu așa ar trebui să funcționeze educația publică”. Maggie Johnson, care conduce filiala de filantropie a Google, a formulat un argument asemănător, spunând că firma a oferit materiale gratuite de programare pentru milioane de elevi din comunități defavorizate.
Criticii văd însă o logică mai veche, pe care Singer o compară cu strategiile industriei farmaceutice. Adriane Fugh-Berman, profesoară de farmacologie la Georgetown, i-a spus că „industria finanțează ceea ce o ajută”. Analogia este importantă: așa cum companiile farmaceutice au influențat medicina prin training și materiale, marile firme tech par să fi intrat în educație nu doar ca furnizori, ci ca arhitecți ai cadrului în care sunt luate deciziile.
În acest context, faptul că nu există un curs AP de fizică sponsorizat de Raytheon sau un curs de biologie marca Pfizer devine mai mult decât o observație ironică. Arată cât de neobișnuit este, în alte domenii, ca firmele să participe atât de direct la definirea curriculumului K-12. Bryan Twarek, vicepreședinte al Computer Science Teachers Association, a spus că în alte discipline nu există o asemenea influență a industriei asupra deciziilor curriculare și că, probabil, nici nu ar trebui să existe.
Entuziasm, oboseală și o schimbare de ton
În ultimul deceniu, școlile americane au cheltuit zeci de miliarde de dolari pe tehnologie educațională, dar rezultatele academice nu au crescut în mod clar, notează Singer. În unele locuri, dezamăgirea a devenit vizibilă. Districtul școlar unificat din Los Angeles a decis anul acesta să nu mai distribuie iPaduri și Chromebookuri elevilor de la preșcolar până la clasa întâi. Grupul de părinți Schools Beyond Screens a rezumat schimbarea de ton într-o formulare simplă: acum „știm mai bine”.
Și sindicatele par să-și ajusteze poziția. Weingarten, care a susținut parteneriatul cu firmele de AI, a cerut tot în acest an ca școlile primare să amâne folosirea AI cu elevii. În paralel, date citate în articol arată că doar 18% dintre profesorii din învățământul public K-12 au primit îndrumări formale de la administratori privind folosirea instrumentelor AI. În lipsa unor reguli clare, multe școli improvizează.
Răspunsul: reguli locale, „tehnologie civică” și limite de utilizare
Unele școli încearcă să construiască propriile mecanisme de apărare. La Cheshire Academy, în Connecticut, temele sunt marcate cu semafoare: verde pentru utilizare complet permisă a AI, galben pentru utilizare condiționată și roșu pentru interdicție. Sistemul a apărut din exerciții concepute de profesoara de franceză Miriam Przybyla-Baum, care nu folosește ea însăși AI în predare. Într-un exercițiu, elevii lasă un model să le editeze tema și apoi decid ce corecturi sunt utile și ce modificări le șterg vocea personală.
La Edna Brewer Middle School din Oakland, profesoara de matematică Alicia Streight folosește o abordare numită „tehnologie civică”. Elevii analizează inovații care le influențează viața — de la TikTok la ChatGPT — și discută cine le-a construit, cine profită și cum le-ar putea schimba viața peste zece ani. Ideea nu este de a respinge tehnologia, ci de a o înțelege ca pe un sistem cu interese, efecte și consecințe.
Alte autorități merg în direcția restricțiilor. Iowa a limitat la 60 de minute pe zi instruirea digitală pentru elevii din clasele K-5. În Australia, statul Victoria va elimina programele bring-your-own-device în școlile primare din ianuarie, iar ministrul educației Jason Clare a spus recent că există un argument solid pentru un „digital detox” la copii. Madrid a redus, de asemenea, timpul petrecut cu tehnologia în clasele primare.
O piață care nu încetinește
Chiar și în fața scepticismului, banii și produsele continuă să curgă. Google oferă elevilor un an gratuit de AI Pro, OpenAI a lansat ChatGPT for Teens, iar investitori au pus 8 milioane de dolari într-un tutor AI pentru elevii britanici care se pregătesc pentru examene. În același timp, Fei-Fei Li a avertizat că riscul real în școală ar putea fi elevii care nu mai vor să învețe, nu doar cei care folosesc prea multă tehnologie.
Mesajul de fond al acestui tablou este mai puțin despre un produs anume și mai mult despre o schimbare de putere. Într-un sistem în care școlile au nevoie de soluții rapide, iar companiile oferă instrumente gratuite, formare și infrastructură, granița dintre interes public și strategie comercială devine tot mai greu de trasat. Iar întrebarea care rămâne este una simplă și incomodă: cine educă, de fapt, copiii Americii — profesorii, instituțiile publice sau platformele care le furnizează tot mai mult din materialele de bază?
