Școala va începe mai devreme și în acest an. Structura noului an de învățământ a fost publicată în Monitorul Oficial.
Acesta va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri şi 5 vacanțe școlare. Astfel că elevii vor intra pe porțile unităților de învățământ luni,11 septembrie, scrie edupedu.ro.
Școala a început mai devreme și în 2022, când fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a dat startul pe 5 septembrie, stricând astfel planurile de vacanță și bugetele familiilor.
În mod tradițional, anul școlar începea pe 15 septembrie, ajutând astfel familiile să-și programeze vacanțe mai ieftine iar elevii să se mai bucure de zile călduroase.
Însă autoritățile decid după bunul plac să modifice structura de învățământ de la un an la altul, fără să existe astfel o predictibilitate, și fiindu-e mai ușor să facă schimbări de formă decât de fond.
Structura anului școlar 2023-2024
Intervale de cursuri:
- de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;
- de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;
- de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
- de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;
- de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;
Intervale de vacanță:
- de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023;
- de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024;
- o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;
- de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marți, 7 mai 2024;
- de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.
„Școala altfel” și „Săptămâna verde”
Spre deosebire de acest an școlar, „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii, în module diferite.
Art. 4. — (1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023—26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.
Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.
(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică.