Un alt obiect suspect a fost doborât în spațiul aerian nord-american, sâmbătă seară, în cadrul unei operațiuni efectuate în comun, deasupra Canadei. Obiectul suspect depistat în spațiul aerian canadian, a fost doborât într-o operațiune comună Canada-SUA.
Un obiect zburător suspect care a pătruns ilegal în spațiul aerian canadian, a fost doborât în zona Yukon, în nord-vestul Canadei, în cadrul unei operațiuni coordonate de premierul Justin Trudeau și de președintele SUA, Joe Biden.
Aparatul suspect a fost doborât de un avion de vânătoare de tip F-22, al Forțelor Aeriene americane, potrivit BBC News.
În urmă cu două zile, președintele amercian Joe Biden a cerut ca un alt dispozitiv suspect depistat deasupra statului Alaska să fie doborât. Cu câteva zile înainte, un alt obiect, despre care s-a transmis că este un balon de spionaj al Chinei, a fost doborât.
Obiectul zburător din Canada are dimensiuni similare cu cel doborât în Alaska cu două zile înainte.
Un alt fenomen misterios a fost înregistrat la sfârșitul lunii ianuarie în Hawai. Mai multe raze verzi ca de laser au fost văzute noaptea pe cer. Experții spuneau că spectacolul de lumini proveneau de la un satelit NASA, însă agenția spațială a negat informația.





















