Timp de decenii, mulţi dintre cei mai bogaţi oameni din lume au ales să-şi protejeze activele în locaţii de peste mări, de la Insulele Cayman la Elveţia şi Insulele Virgine.
Dar un nou centru de bogăţie devine extrem de popular printre miliardari – emiratul Abu Dhabi, scrie Bloomberg.
Unde se află noul rai al miliardarilor
Cel mai bogat om din domeniul criptomonedelor, Changpeng „CZ” Zhao, familia Adani din India, regele fondurilor speculative Ray Dalio şi magnatul rus al oţelului Vladimir Lisin se numără printre zecile de miliardari care au înfiinţat în acest an societăţi cu scop special în centrul financiar internaţional din Abu Dhabi, potrivit unei analize a sute de înregistrări corporative din Emiratele Arabe Unite.
Peste 5.000 de SPV-uri (Special Private Vehicle – entitate creată de o companie, cu active şi statut juridic propriu) există acum în Abu Dhabi Global Market, faţă de doar 46 în 2016, potrivit datelor compilate de M/HQ, o firmă de consultanţă în domeniul averilor care se numără printre liderii în înfiinţarea acestora.
Nu se ştie public de unde şi-au mutat miliardarii individuali activele, de ce au făcut acest lucru sau ce conţine fiecare dintre ele. Cu toate acestea, afluxul de bogăţie reflectă schimbări globale ample în modul în care bogaţii lumii îşi protejează banii.
Fluxurile financiare către Emiratele Arabe Unite marchează un nou rol pentru economia de 509 miliarde de dolari a acestei ţări, în condiţiile în care familia conducătoare Al Nahyan încearcă să se diversifice şi să renunţe la petrol.
Abu Dhabi devine locul preferat al miliardarilor
Câştigurile din Abu Dhabi vin, de asemenea, într-un moment în care unele jurisdicţii cu fiscalitate redusă, cum ar fi Insulele Virgine Britanice şi Insulele Cayman, s-au confruntat cu o mai mare atenţie din partea oficialilor din alte părţi ale lumii şi au înregistrat o scădere a numărului de noi înregistrări de societăţi comerciale.
Centrul de afaceri din Orientul Mijlociu este atractiv datorită garanţiilor sale de a proteja activele din jurisdicţiile străine şi pentru faptul că oferă miliardarilor o scutire din calea unor importante taxe din EAU.
Această scutire din faţa sistemului fiscal duce taxele super-bogaţilor la minim pentru companiile care fac parte din SPV-ul înfiinţat de acesta.
Consilierii în domeniul averilor şi investitorii internaţionali, dintre care mulţi au vorbit sub protecţia anonimatului pentru a discuta, indică, de asemenea, o serie de beneficii pe care le oferă emiratul.
Abu Dhabi şi Dubaiul au devenit oraşe globale înfloritoare
Cei care fac investiţii mari aici sunt eligibili pentru rezidenţă pe termen lung şi chiar, în unele cazuri, pentru paşapoarte din EAU. Apoi, există fondurile suverane de investiţii din Abu Dhabi, care controlează active de peste 1.000 de miliarde de dolari, şi firme influente de investiţii private.
Pentru unii investitori, SPV-urile oferă potenţialul de a consolida relaţiile la nivel înalt cu membrii familiei regale din Abu Dhabi, care dispun de buzunare largi, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune.
Emiratele Arabe Unite au fost, în ultimii ani, un refugiu pentru cei care vor să scape de ochii comunităţii internaţionale şi de reglementările şi regulile acesteia.