Republica Moldova este „următoarea victimă a războiului hibrid declanşat de Occident împotriva Federaţiei Ruse”, a declarat joi, 30 noiembrie, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, la reuniunea OSCE de la Skopje, într-un discurs în care a acuzat, de asemenea, Occidentul că distruge această organizație internațională, scrie news.ro.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) care are 57 de membri, inclusiv SUA şi Canada, este succesoarea unei organizaţii din epoca Războiului Rece, care permitea celor două blocuri rivale să se implice în dialog.
Serghei Lavrov: Republica Moldova este următoarea victimă a războiului
Acum însă, este în mare parte paralizată de utilizarea continuă de către Moscova a dreptului de veto efectiv pe care îl are fiecare ţară, notează Reuters.
Lavrov a acuzat Occidentul că distruge orice şansă de revigorare a organizaţiei, despre care a spus că se află în pragul colapsului.
„Nu există motive speciale de optimism în prezent. OSCE este transformată, în esenţă, într-un apendice al NATO şi al Uniunii Europene. Organizaţia, să recunoaştem, se află pe marginea prăpastiei. Se pune o întrebare simplă: are sens să facem eforturi pentru a o revitaliza?”,
a declarat Lavrov.
Ministrul rus de Externe a spus că Occidentul duce un „război hibrid” împotriva Rusiei şi a declarat că Uniunea Europeană a devenit un „proiect politic agresiv”.
Occidentul a „torpilat” planul Rusiei
În acest context, el a menţionat Republica Moldova şi a acuzat Occidentul că a „torpilat” planul Moscovei de soluţionare a conflictului transnistrean propus în urmă cu 20 de ani, iar acum „ucide” formatul de negocieri „5+2”.
„Memorandumul Kozak, care ar fi putut rezolva în mod fiabil situaţia din Moldova acum 20 de ani, se numără, de asemenea, printre încercările zădărnicite de a rezolva problemele continentului nostru după principiile OSCE. NATO şi UE au torpilat fără menajamente documentul deja parafat de Chişinău şi Tiraspol, iar acum omoară formatul «5+2», ultimul lucru care a mai rămas din eforturile comune pentru o reglementare transnistreană. De fapt, Moldova este destinată să fie următoarea victimă în războiul hibrid declanşat de Occident împotriva Rusiei”,
a susținut Lavrov, potrivit publicației NewsMaker.