Echipe de pompieri sprijiniţi de avioane anti-incendiu au reuşit să pună sub control joi dimineaţă incendiul care a atins noaptea trecută termocentrala din oraşul Milas, pe coasta Mării Egee, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Datorită unei schimbări de direcţie a vântului şi eforturilor din această dimineaţă s-a reuşit punerea sub control a incendiului. Un oficial turc a declarat că materialele explozive au fost evacuate din centrala termică, dar nu au putut fi golite depozitele care conţin circa 40 de tone de cărbune.
Incendiul din zonă s-a declanşat săptămâna trecută şi s-a extins până la centrala electrică. Flăcările au provocat în cursul nopţii explozii ale liniilor electrice ale termocentralei, iar îngrijorarea este legată de riscul arderii lignitului din depozitele de cărbune, ceea ce ar provoca eliberarea unor enorme cantităţi de monoxid de carbon.
Anterior, președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a acordat un interviu la televiziune, miercuri seara, a recunoscut că uzina „este în pericol de a fi distrusă de incendiu”.
Termocentrala de la Milas este una de mărime medie, cu o putere de 630MW şi care generează 0,6% din energia electrică produsă în Turcia.