Pentagonul, prin agenția sa de cercetare DARPA, caută să reinventeze bomba „bunker-buster”, într-un moment în care tot mai multe armate își ascund infrastructura critică sub pământ. Potrivit Defense News, interesul nu mai este centrat exclusiv pe bombele uriașe care se bazează pe forța gravitației și pe masa lor enormă, ci pe metode care să manipuleze undele de șoc pentru a distruge ținte protejate de rocă, beton și adâncime.
Este o evoluție care spune multe despre felul în care se schimbă războiul modern. Dacă în trecut puterea era măsurată în tone de exploziv și în capacitatea unei bombe de a pătrunde cât mai adânc înainte de detonare, acum cercetarea militară americană pare să urmărească un alt tip de eficiență: aceea de a controla modul în care energia se propagă prin materiale complexe.
O schimbare de paradigmă în armamentul anti-buncăr
Pentagonul, prin agenția sa de cercetare DARPA, caută să reinventeze bomba „bunker-buster”, într-un moment în care tot mai multe armate își ascund infrastructura critică sub pământ. Potrivit Defense News, interesul nu mai este centrat exclusiv pe bombele uriașe care se bazează pe forța gravitației și pe masa lor enormă, ci pe metode care să manipuleze undele de șoc pentru a distruge ținte protejate de rocă, beton și adâncime.
Este o evoluție care spune multe despre felul în care se schimbă războiul modern. Dacă în trecut puterea era măsurată în tone de exploziv și în capacitatea unei bombe de a pătrunde cât mai adânc înainte de detonare, acum cercetarea militară americană pare să urmărească un alt tip de eficiență: aceea de a controla modul în care energia se propagă prin materiale complexe.
De la Grand Slam la GBU-57
Articolul Defense News amintește că ideea nu este nouă. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Royal Air Force a folosit bomba „Grand Slam”, de 22.000 de livre. Opt decenii mai târziu, Forțele Aeriene ale SUA au folosit GBU-57 Massive Ordnance Penetrator, o bombă de aproximativ 30.000 de livre, inclusiv în campania împotriva Iranului, potrivit publicației.
Aceste arme au fost concepute pentru o problemă strategică tot mai prezentă: adversarii își ascund arsenalele, centrele de comandă și instalațiile sensibile în adâncime, uneori sub munți sau în rețele de tuneluri. Iranul, Coreea de Nord, Hamas și Hezbollah sunt menționate de Defense News printre actorii care au recurs la astfel de metode de protecție sau de luptă. În războiul din Ucraina, dronele au împins și mai mulți militari în adăposturi subterane, ceea ce arată că spațiul de sub suprafață a devenit un câmp de luptă în sine.
Ce vrea, de fapt, DARPA
În cererea de informații publicată de DARPA, agenția spune că este interesată de concepte care merg „dincolo de scalarea tradițională a masei și vitezei” și de proiecte care pot „modela, direcționa, amplifica sau suprima undele de stres” în materiale omogene și eterogene. Printre direcțiile menționate se află manipularea stărilor tranzitorii ale materialelor sub sarcină extremă, controlul undelor neliniare și anisotrope, potrivirea dinamică a impedanței și inițierea controlată a cedării structurale.
Pe scurt, Pentagonul nu caută doar o bombă mai mare, ci o bombă mai inteligentă din punct de vedere fizic. Ideea este să folosești știința materialelor și a propagării șocului pentru a obține un efect mai bun asupra țintei, eventual cu un sistem mai mic sau mai flexibil decât platformele actuale.
DARPA vorbește și despre „noi regimuri de performanță sau observabilitate în medii dominate de șoc”, precum și despre materiale arhitectate sau reglabil active, metode noi de fabricație și diagnostice avansate care să poată urmări fenomenele la rate foarte mari de deformare. Termenul-limită pentru răspunsuri este 26 iunie, potrivit documentului citat de Defense News.
De ce contează această căutare
Interesul pentru astfel de tehnologii reflectă o realitate strategică mai largă: adâncimea a devenit apărare, iar subteranul a devenit infrastructură militară. O instalație îngropată la sute de picioare sub pământ, cum notează Defense News în cazul unui sit nuclear iranian, nu mai poate fi tratată ca o țintă convențională. Pentru armatele care vor să o neutralizeze, problema nu este doar să lovească, ci să transmită energia în locul și în forma potrivită.
În acest context, cercetarea DARPA poate fi citită și ca o încercare de a reduce dependența de platforme foarte mari și rare. GBU-57 este lansată de bombardiere B-2, dintre care Forțele Aeriene americane au doar 19 operaționale, potrivit articolului. Dacă noile concepte ar permite arme mai mici, acestea ar putea fi transportate de mai multe tipuri de aeronave, ceea ce ar schimba nu doar designul muniției, ci și logistica utilizării ei.
Totuși, dincolo de limbajul tehnic, rămâne o întrebare mai amplă: dacă războiul se mută tot mai mult sub pământ, atunci și tehnologia ofensivă va continua să se adapteze pentru a pătrunde acolo unde adversarii cred că sunt în siguranță. În această cursă, „bunker-busterul” clasic ar putea deveni doar punctul de plecare pentru o generație de arme care mizează mai puțin pe forță brută și mai mult pe înțelegerea profundă a materiei.
Deocamdată, DARPA este încă în faza de căutare. Dar direcția este clară: viitorul armelor anti-buncăr nu pare să fie doar mai greu, ci mai precis, mai adaptabil și mai dependent de știință decât de simpla dimensiune a bombei.
