Poliția olandeză a publicat, miercuri după-masă, o fotografie cu un bărbat care ar fi fost implicat în jaful de la Muzeul din Drents. Imaginile au fost surprinse cu două zile înainte de furt, în jurul orei prânzului, într-un magazin de bricolaj din Assen.
Anchetatorii olandezi cer bărbatului să contacteze poliția, dar și celor care îl recunosc.
De asemenea, poliția olandeză a transmis publicului că vrea să refacă cu exactitate traseul suspecților și cer imagini de pe camerele de supraveghere din mai multe zone.
Polițiștii au făcut publică o nouă imagine cu unul dintre suspecții în cazul jafului tezaurului dacic
Bărbatul din imagine poartă ochelari, are o șapcă neagră pe cap și este îmbrăcat similar cu bărbatul surprins pe camerele de supraveghere din Muzeul din Drents, în ziua jafului, al cărui chip nu se vede.
Suspecții s-au aflat, la un moment dat, într-un Volkswagen Golf gri cu plăcuța de înmatriculare K-813-BK sau P-343-RL. Această mașină a fost furată în Alkmaar și a fost găsită arsă în Rolde. Plăcuța de înmatriculare K-813-BK a fost furată în Witmarsum.
„Vrem să aflăm unde au fost suspecții. Spre exemplu, mașina a fost văzută în Groningen la data de 23 ianuarie și a reapărut în Assen la 25 ianuarie”, a transmis poliția, care le cere oamenilor să aducă imagini de pe camerele de supraveghere, dacă au, cu mașina în cele două zile în care nu a fost văzută nicăieri.
Ancheta în cazul furtului tezaurului dacic din Muzeul din Drents i-a dus pe anchetatori la provincia Noord-Holland, a doua cea mai populată provincie din Regat. Polițiștii cred că hoții sunt originari din această provincie olandeză. De asemenea, polițiștii olandezi au cerut oamenilor să îi contacteze dacă au văzut o mașină Ford Transit de culoare închisă, deoarece e posibil să fi fost implicată în jaf.
În România, procurorii Parchetului General ridică, miercuri, documente de la „Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti” în dosarul furtului pieselor din tezaurul dacic în Olanda, au declarat oficiali ai Parchetului.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat sâmbătă că a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, în cazul sustragerii pieselor din tezaurul dacic expuse la Muzeul din Drents, Regatul Ţărilor de Jos, potrivit Agerpres.






















