Donald Trump a emis un ordin prin care scoate SUA din OMS. Ce efecte va avea măsura la nivel mondial și asupra sănătății americanilor.
Donald Trump a emis, la aproximativ opt ore după ce a depus jurământul, un ordin executiv prin care retrage Statele Unite din Organizația Mondială a Sănătății. Președintele SUA a citat o serie de motive pentru retragere, inclusiv „gestionarea defectuoasă a pandemiei COVID-19” de către OMS și „eșecul de a adopta reformele necesare urgent”.
El a mai afirmat că agenția solicită „plăți necinstite” din partea Statelor Unite și s-a plâns că China plătește mai puțin.
Trump retrage SUA din Organizația Mondială a Sănătății
Textul ordinului executiv de luni citează „gestionarea defectuoasă de către organizație a pandemiei COVID-19 care a apărut la Wuhan, în China, și a altor crize de sănătate la nivel mondial, eșecul său de a adopta reformele necesare de urgență și incapacitatea sa de a demonstra independența față de influența politică inadecvată a statelor membre ale OMS”, ca motive pentru retragerea SUA.
„Acesta este unul (un ordin n.r.) important”, i-a spus Trump unui consilier în timp ce se pregătea să-l semneze, menționând decizia sa din 2020 și convingerea sa că SUA plătesc prea mulți bani organizației în comparație cu alte țări.
De asemenea, în 2020, Trump a acuzat în mod constant organizația că a ajutat China în presupusa mușamalizare a originii Covid-19 și a permis răspândirea acesteia.
Măsura nu a fost una neașteptată
Trump s-a exprimat împotriva OMS încă din 2020, când a atacat agenția din cauza abordării sale față de pandemia de coronavirus și a amenințat că va opri finanțarea. În iulie 2020, Donald Trump a luat măsuri oficiale pentru a retrage SUA din agenție. Dar, după ce a pierdut alegerile din 2020, amenințarea nu s-a materializat. În prima sa zi în funcție, 20 ianuarie 2021, fostul președinte Joseph R. Biden Jr. a blocat intrarea în vigoare a acesteia.
Părăsirea OMS ar însemna, printre altele, că Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) nu ar mai avea acces la datele globale pe care agenția le furnizează. Atunci când China a realizat secvențierea genetică a noului coronavirus în 2020, aceasta a transmis informațiile către OMS, care le-a împărtășit cu alte națiuni.
Recent, OMS a devenit ținta conservatorilor în ceea ce privește activitatea sa pentru un „tratat privind pandemia” cu scopul de a consolida gradul de pregătire în caz de pandemie și pentru a stabili politici obligatorii din punct de vedere juridic pentru țările membre privind supravegherea agenților patogeni, schimbul rapid de date privind focarele de infecție și crearea de lanțuri locale de producție și aprovizionare cu vaccinuri și tratamente, printre altele.
Discuțiile privind tratatul au eșuat anul trecut. În Statele Unite, unii parlamentari republicani au considerat acordul drept o amenințare la adresa suveranității americane.
”O rană gravă pentru sănătatea mondială. O rană și mai gravă pentru SUA”
Dr. Ashish Jha, care a fost coordonatorul răspunsului la Covid-19 al Casei Albe în timpul administrației Biden, a numit decizia lui Trump de a se retrage din OMS în al doilea său mandat o „eroare strategică”, relatează CNN.
„OMS este o organizație destul de esențială și odată cu retragerea Americii, se creează un vid politic pe care o singură țară îl poate umple și aceasta este China.”
El a prezis că, în absența finanțării și a lidershipului din partea SUA, China va face un pas înainte în organizație, ceea ce ar putea, la rândul său, „să ofere Chinei mai multă influență politică în întreaga lume”.
Lawrence Gostin, profesor de drept al sănătății publice la Universitatea Georgetown, a declarat într-o postare pe X că retragerea din OMS este „cea mai importantă dintre toate” acțiunile executive ale lui Trump de luni.
„Este o decizie prezidențială cataclismică. Retragerea este o rană gravă pentru sănătatea mondială, dar o rană și mai gravă pentru SUA”, a adăugat el.
Jha a avertizat că retragerea din OMS slăbește organizația, deoarece aceasta se bazează foarte mult pe personalul și expertiza SUA, în special în ceea ce privește monitorizarea gripei la nivel global.
Reacția OMS la decizia lui Donald Trump
Organizația Mondială a Sănătății a transmis o reacție în care precizează că regretă anunțul conform căruia Statele Unite ale Americii intenționează să se retragă din organizație.
„OMS joacă un rol crucial în protejarea sănătății și securității oamenilor din întreaga lume, inclusiv a americanilor, prin abordarea cauzelor profunde ale bolilor, prin construirea unor sisteme de sănătate mai puternice și prin detectarea, prevenirea și răspunsul la urgențele sanitare, inclusiv la focarele de boli, adesea în locuri periculoase unde alții nu se pot duce”
„Statele Unite au fost membru fondator al OMS în 1948 și de atunci au participat la modelarea și guvernarea activității OMS, alături de alte 193 de state membre, inclusiv prin participarea activă la Adunarea Mondială a Sănătății și la Consiliul executiv”
„Timp de peste șapte decenii, OMS și SUA au salvat nenumărate vieți și au protejat americanii și toți oamenii de amenințările la adresa sănătății. Împreună, am eliminat variola și împreună am adus poliomielita în pragul eradicării. Instituțiile americane au contribuit și au beneficiat de pe urma apartenenței la OMS”
„Cu participarea Statelor Unite și a altor state membre, OMS a pus în aplicare în ultimii 7 ani cel mai mare set de reforme din istoria sa, pentru a transforma responsabilitatea, rentabilitatea și impactul nostru în țări. Această activitate continuă”
„Sperăm că Statele Unite se vor răzgândi și așteptăm cu nerăbdare să ne angajăm într-un dialog constructiv pentru a menține parteneriatul dintre SUA și OMS, în beneficiul sănătății și bunăstării a milioane de oameni din întreaga lume”, se arată în comunicatul organizației.