Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a îndemnat joi la încetarea tuturor operaţiunilor militare în jurul centralei nucleare Zaporojie, aflată în prezent sub controlul armatei ruse.
Un atac ar duce la o „catastrofă” şi că nu s-ar putea face prea multe din punct de vedere umanitar dacă acolo va avea loc un accident.
„Este timpul să nu vă mai jucaţi cu focul şi să fie luate mai degrabă măsuri concrete. Cea mai mică eroare de calcul ar putea face ravagii pe care le vom regreta vreme de decenii”
„Dacă va avea loc o scurgere nucleară, va fi dificil dacă nu chiar imposibil să se ofere asistenţă umanitară… şi de aceea luptele trebuie să înceteze. Scenariul ar putea fi un incident masiv şi… nimeni nu va putea face mare lucru pentru a depăşi consecinţele groaznice”,
a spus directorul general al CICR, Robert Mardini, relatează Agerpres.
Directorul general al CICR a avut planificată vizita Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), organism subordonat ONU, pentru a inspecta distrugerile de la centrală. Reamintim că reprezentanții misiunii AIEA se află în prezent în Ucraina, fiind preconizat ca aceștia să ajungă în zona centralei nucleare în cursul zilei de astăzi.
Operatorul ucrainean a anunţat, joi dimineață, că a închis unul dintre cele două reactoare operaţionale ale centralei, din cauza bombardamentelor ruse. Celălalt reactor continuă să asigure energie pentru nevoile proprii ale centralei.