Zeci de persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-o discotecă din Macedonia de Nord, a informat agenţia de presă oficială MIA, care citează Ministerul de Interne.
Guvernul este „pe deplin mobilizat şi va face tot ce este necesar pentru a face faţă consecinţelor şi a determina cauzele tragediei” de la un club de noapte, a spus premierul Hristijan Mickoski.
Cel puțin 59 de morţi într-un club de noapte în Macedonia de Nord
„Cel puţin 59 de persoane au murit într-o discotecă din oraşul Kocani”, în estul Macedoniei de Nord, la circa 100 de kilometri est de capitala Skopje, unde „aproximativ 1.500 de persoane au asistat la un concert”, a precizat agenţia MIA, preluată de AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit agenţiei de presă, incendiul a izbucnit în clubul de noapte „Pulse” din acest oraş, cu aproximativ 30.000 de locuitori, în timpul unui concert susţinut de DNK, o formaţie de hip-hop foarte populară în ţară.
Publicul venit să asiste la concert, care a început la miezul nopţii, era format în mare parte din tineri, potrivit aceleiaşi surse.
Potrivit site-ului de ştiri SDK, incendiul a izbucnit în jurul orei locale 03:00 (02:00 GMT).
SDK afirmă că „mai mult de 100 de tineri au fost răniţi”, citând Direcţia pentru protecţie şi salvare şi Centrul de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Răniţii au fost duşi la spitale din Kocani şi Stip, situat la circa 30 de kilometri sud de Kocani.
Incendiul ar fi izbucnit ca urmare a folosirii unor dispozitive pirotehnice, potrivit mass-media.
Bolojan: „România e solidară cu poporul din Macedonia de Nord”
„România e solidară cu poporul din Macedonia de Nord”, a transmis și președintele interimar Ilie Bolojan.
„Suntem profund întristați de incendiul devastator din Kočani, Macedonia de Nord. Transmit condoleanțe familiilor care și-au pierdut persoanele dragi și dorim o recuperare rapidă celor răniți. România este solidară cu poporul din Macedonia de Nord în aceste momente tragice”, a scris Ilie Bolojan pe X.