Un schimb de focuri a avut loc, luni, pe aeroportul din Kabul între atacatori necunoscuți și soldați ai forțelor de securitate afgane, unul dintre aceștia fiind uciși, iar trei răniți, potrivit armatei germane.
În confruntarea armată au intervenit ulterior forțe americane și germane, spune Bundeswehr pe pagina sa de Twitter.
Schimbul de focuri a avut loc la poarta nordică a aeroportului din Kabul la ora 06:43, ora locală (05:13 ora României).
Aeroportul din Kabul este într-o stare de haos de când talibanii au intrat în capitala afgană, pe 15 august, în condițiile în care SUA și forțele internaționale încearcă să-și evacueze cetățenii și afgani care se tem de noul regim.
Opt zile de infern
După opt zile de infern, se pune problema dacă americanii și aliații lor vor putea să evacueze până la sfârșitul lunii cele peste 100.000 de persoane care vor să fugă de talibani.
Tensiunea crește la cote explozive. Jurnaliștii aflați acolo susțin că în haosul evacuării, există familii ai căror membri ajung în țări diferite. Și tot de acolo, vin imagini care-ți taie răsuflarea.
Soldați țin bebeluși în brațe, copii ai mamelor afgane care, pur și simplu, au renunțat la ei, în speranța că vor duce o viață mai bună și, mai ales, că vor fi în siguranță.
Afganii și-au pus copiii în brațele militarilor. Situația rămâne critică la Kabul, pentru mii de oameni. În haosul creat la porțile aeroportului, 7 persoane au murit, călcate în picioare de mulțime.