Clipe de panică pe holurile Spitalului Orăşenesc din Balş. Un șarpe lung de un metru a pătruns pe ușa de acces a personalului angajat, s-a plimbat pe holul instituției, apoi, speriat de oameni, a intrat într-o sală de mese.
Imediat au fost anunțați jandarmii, care au ajuns la spital, au prins reptila, eliberând-o apoi în mediul natural, potrivit Gazeta Nouă.
În această perioadă a fost observată o invazie de șerpi în mai multe zone din județul Olt. Mai multe cazuri cu reptile apărute pe străzi, în gospodării și chiar sub capota unor autoturisme au fost semnalate în Slatina și Balș, unde jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea târâtoarelor.
„Ieri a avut loc incidentul. Știți că este invazie de șerpi în județ, iar unul a ajuns în curtea spitalului. A intrat pe hol, unde a fost văzut de un asistent care a anunțat prezența șarpelui la 112. Au sosit jandarmii, l-au prins și gata. Totul a durat cam 10 minute. Nu a avut loc nici un incident neplăcut”,
a declarat managerul unității sanitare, Ramona Costache.