Accident înfiorător în Cluj, după ce o șoferiță a intrat cu mașina pe contrasens. O femeie şi-a pierdut viaţa, iar alta a rămas încarcerată într-o maşină distrusă, după un accident în care au fost implicate două autoturisme, o autoutilitară şi un autobuz, în Floreşti, judeţul Cluj, informează monitorulcj.ro.
Două autoturisme, o autoutilitară și un autobuz au fost implicate în această dimineaţă într-un accident în comuna clujeană Florești. O femeie a murit, iar alte două persoane au fost transportate la spital.
Accident înfiorător în Cluj
Poliţiştii care au făcut măsurători la faţa locului precizează că accidentul s-ar fi produs după ce unul dintre şoferi ar fi pierdut controlul volanului şi ar fi pătruns cu maşina pe contrasens. Evenimentul tragic s-a petrecut luni dimineaţă, în jurul orei 5.
“În această dimineaţă, 10 aprilie a.c., în jurul orei 05.00, poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe DN1 E60, în afara localităţii Floreşti. Conform primelor cercetări a reieşit faptul că o femeie în vârstă de 55 de ani, care conducea autoturismul înspre municipiul Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o autoutilitară”
„În urma impactului, autoutilitara ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, aflat pe sensul ei de mers, iar autoturismul condus de femeie a acroşat un autobuz care circula înspre Cluj-Napoca. Din nefericire, echipajul medical a fost nevoit să declare decesul femeii”,
au transmis cei de la IPJ Cluj.
La misiune a luat parte echipajul de la Punctul de Lucru Florești cu o autospecială și o ambulanță SMURD. De asemenea, am intervenit cu o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca și o ambulanță SMURD de la Garda Gilău.
În urma evenimentului au rezultat două victime, transportate la spital pentru mai multe investigaţii de specialitate. Testările alcoolscopice a celorlalţi conducători auto implicaţi în accident au indicat rezultate negative, au mai transmis poliţiştii.