Trei vehicule care transportau echipamente militare au fost implicate, luni, într-un accident pe DN 1, în zona localității Băicoi, din cauza faptului că mașinile nu ar fi păstrat distanța de siguranță.
În urma tamponării în lanț a celor trei mașini militare, au rezultat doar pagube materiale, nicio persoană nefiind rănită, potrivit realitatea.net.
„La data de 4 martie, în jurul orei 11:30, poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre faptul că pe Drumul Naţional 1, în zona localităţii Băicoi, pe sensul de mers Braşov către Bucureşti, ar fi avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. Din primele verificări a reieşit faptul că impactul a avut loc între 3 vehicule”,
a transmis IPJ Prahova.
Vehicule care transportau echipament militar implicate într-un grav accident
Vehiculele înmatriculate în Marea Britanie transportau echipament militar către baza Mihail Kogălniceanu din Constanța.
”Din primele verificări, a reieşit faptul că impactul a avut loc între 3 vehicule, conduse de 3 bărbaţi cu vârstele de 23, 24 şi 28 de ani”
au transmis reprezentanții IPJ Prahova
Cele trei mașini făceau parte dintr-o coloană de aproximativ 15 trailerele.
Șoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Astfel de incidente au mai fost înregistrate în România în ultimii ani, de la izbucnirea războiului din Ucraina.