Noaptea trecută au avut loc două cutremure cu magnitudinea de peste 3 în județul Buzău, după ce vineri după-amiază s-a produs un alt seism în România.
Mai exact, în noaptea de vineri spre sâmbătă, județul Buzău a fost zguduit de două cutremure cu magnitudini de peste 3. Primul dintre acestea a fost înregistrat vineri la ora 21:01, având o magnitudine de 3,2.
Val de cutremure în România
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 123,2 kilometri, conform informațiilor furnizate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Al doilea cutremur a fost raportat la ora 0:47, având o magnitudine de 3,4 și s-a produs la o adâncime de 137,8 kilometri.
Unde s-a resimțit cutremurul de azi-noapte
În ziua de 10 Ianuarie 2025, la ora 15:49:26 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, PRAHOVA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.2, la adâncimea de 140.0 km”, potrivit infp.ro.
Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor orașe: 47 km sud-est de Brașov, 50 km nord de Ploiești, 57 km sud-est de Sfântu Gheorghe, 64 km nord-vest de Buzău, 72 km nord-est de Târgoviște și 91 km vest de Focșani, conform informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremur în Prahova
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 a avut loc vineri, în jurul orei 16, în județul Prahova.
A fost localizat la peste 136 de km adâncime și s-a produs la 49 de km Nord de municipiul Ploiești.
De la începutul anului, în România au fost înregistrate opt cutremure, cu magnitudini între 2,4 și 3,4. Ultimele trei – în mai puțin de 12 ore.
Cel mai puternic seism de anul trecut, cu o magnitudine de 5,4, a avut loc în județul Buzău, în luna septembrie.
Cum să acționăm în caz de cutremur
Indiferent de pregătirea pe care o avem, un cutremur ne va lua mereu prin surprindere și pe cei mai mulți dintre noi ne va panica. Cum să acționăm în caz de cutremur?
În caz de cutremur, este important să acționezi rapid și să urmezi anumite măsuri de siguranță pentru a-ți proteja viața și integritatea.
Păstrează-ți calmul: Încearcă să rămâi calm și păstrează-ți luciditatea în timpul cutremurului;
Gândește-te la măsurile de siguranță pe care trebuie să le iei;
Găsește un loc sigur: Caută o zonă sigură în casă, cum ar fi sub un cadru de ușă solidă, sub o masă rezistentă la șocuri sau sub o piesă de mobilier robustă;
Evită ferestrele, oglinzile sau alte obiecte care ar putea cădea și te-ar putea răni;
Protejează-ți capul: Încearcă să te acoperi capul cu mâinile pentru a te proteja de eventualele obiecte care cad;
Stai departe de obiecte periculoase: În timpul cutremurului, evită să te apropii de mobilierul care ar putea cădea, de uși sau ferestrele care s-ar putea sparge sau de orice alt obiect care prezintă pericol;
Nu folosi liftul: Evită să folosești liftul în timpul sau imediat după un cutremur. Folosește scările pentru a te deplasa în siguranță.