Un copil de doar trei ani și-a pierdut viața după ce a băut o substanță toxică, folosită pentru oi. Acesta fusese lăsat nesupravegheat pentru câteva momente, de bunicul său.
Un moment de neatenție i-a fost fatal copilului de trei ani, din județul Bacău. Cel mic a murit după ce a băut o substanță toxică folosită în deparazitarea oilor. Acesta se afla la stâna bunicului său, scrie fanatik.ro.
Sfârșit tragic pentru un copil de trei ani
Micuțul se afla împreună cu bunicul său, în vârstă de 51 de ani, la o stână din Căiuți. Bărbatul era chiar patronul acesteia. Într-un moment de neatenție, copilașul a băut o substanță toxică, folosită pentru deparazitarea oilor.
Imediat, bunicul său a alertat autoritățile și a solicitat un echipaj medical, care a intervenit de urgență. Medicii i-au acordat copilului îngrijirile necesare la fața locului, însă, din păcate, trupul micuțului nu a rezistat și s-a declarat decesul.
„Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis prezentanții IPJ Bacău.