Un accident aparent banal, dar cu urmări tragice, s-a produs ieri seară în localitatea Fratoștița, județul Dolj.
Un accident banal s-a încheiat cu moartea unui bărbat în Dolj
Un tânăr de 30 de ani, din localitate, aflat la volanul unui motociclu neînmatriculat și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, circula pe strada Dumitru Voicilă când a lovit o trotinetă din plastic lăsată pe carosabil.
În urma impactului, acesta s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, scrie gds.ro
Tânărul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat de urgență la spital, însă, din nefericire, la scurt timp a decedat.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.” – Agent principal Andreea Mateescu.






















