Uber și Bolt ar putea să dispară din România, Guvernul intenționând să schimbe legea privind transportul de persoane. Modificările ar putea avea loc în urma protestelor, din ultima perioadă, inițiate de taximetriștii din întreaga țară. Ei au cerut modificarea legii, susținând că îi avantajează pe șoferii ride-sharing.
Este vorba despre o modificare a OUG 49/2019, iar prin aceste schimbări companiile Uber, Bolt și Glovo vor fi direct afectate. Actul normativ a fost pus în dezabatere publică de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Campania vizează prioritar munca nefiscalizată prin intermediul platformelor de transport alternativ, cum sunt Uber şi Bolt, dar şi activităţile de curierat la cerere cu produse alimentare în special, prin intermediul aplicaţiilor mobile, cum sunt Tazz şi Glovo, dar şi din alte domenii, cum ar fi cel al firmelor de pază.
Uber și Bolt ar putea să dispară din România
Potrivit unui ONG care reprezintă cele trei companii, dacă această modificare va fi făcută s-ar închide transportul alternativ în România.
„Suntem în pragul închiderii”,
au spus reprezentații ONG-ului pentru Digi 24.
Printre măsurile propuse se numără cea potrivit căreia șoferii de ride-sharing își poată desfășura activitatea doar în județele în care au autoturismele înmatriculate.
Șoferii Uber și Bolt nu vor mai avea voie să încheie contracte de comodat sau să închirieze mașini, așa cum o făceau până acum.
Ei vor putea să își desfășoare activitatea cu mașinile personale. Șoferii din transportul alternativ vor fi nevoiți să folosească autoturisme care să nu fie mai vechi de zece ani. Vor fi făcute modificări și în privința polițelor de asigurare RCA.