Primăria Municipiului București și Asociația ACCEPT au ajuns luni la o înțelegere privind organizarea ”Bucharest Pride” 2021.
Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din București a aprobat organizarea de către Asociația ACCEPT a marșului ”Bucharest Pride” 2021 pe Calea Victoriei în data de 14 august, cu un număr maxim de 500 de persoane.
Reprezentanții Capitalei au solicitat Asociației ACCEPT ca, pe toată perioada desfășurării marșului, să respecte dispozițiile legale în vigoare, inclusiv cele privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei Sars-Cov2.
”Având în vedere faptul că organizarea a două evenimente, în același timp, poate genera riscuri de siguranță conform organelor de specialitate, dar și contextul pandemic în care ne aflăm, proiectul ”Străzi deschise” va fi suspendat sâmbătă, 14 august.
Începând de duminică, 15 august, acesta va fi reluat, în condiții normale de desfășurare”,
a transmis Primăria Capitalei.