Preţul carburanţilor în România, astăzi, 1 mai 2023. Motorina s-a ieftinit luni, de 1 mai, astfel că preţul unui litru din acest combustibil standard a ajuns să se apropie de cel al benzinei.
În ce privește benzina standard, cea mai ieftină costă luni 6,52 lei și se găsește la mai multe staţii Lukoil din București, din sectorul 1: str. Coralilor, str. Şoseaua Chitila şi str. Poligrafiei, informează antena3 CNN.
Preţul carburanţilor în România
La restul stațiilor, benzina standard se găsește la prețuri între 6,53 lei și 6,72 lei pe litrul.
Pentru benzina premium, prețurile variază de la 7,01 la 7,37 lei pe litru.
Cea mai ieftină motorină standard costă luni 6,58 lei, de la 6,67 lei pe litru cât era vineri, și se găsește la stația Petrom din București, din str. Dr. Herescu, sector 5.
În rest, prețul urcă până la 6,69 lei, ceea ce înseamnă un minus de 0,15 lei pe litru faţă de cât era vineri.
Motorina premium costă luni 6,94-7,20, comparativ cu 7,03-7,29 lei litrul, cât era vineri.
Pe 19 aprilie, motorina a scăzut sub 7 lei litrul, pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina.