Camera Deputaților urmează să se pronunțe prin vot asupra unui proiect de lege care va extinde utilizarea obligatorie a farurilor pe timpul zilei de către șoferi.
În plenul Camerei Deputaților de săptămâna viitoare urmează să fie supus votului un proiect de modificare a Codului Rutier menit să contribuie la creșterea gradului de siguranță a circulației pe drumurile publice.
Inițiativa vizează modificarea alineatului 2 din articolul 44 al Codului Rutier prin introducerea obligativității utilizării farurilor de către șoferi pe timpul zilei pe drumurile naționale.
Modificare la Codul Rutier
„În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E) conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”, prevede acest articol în momentul de față. Prin modificare vor fi incluse și drumurile naționale, așa-numitele DN-uri, chiar și cele care nu au și statut de drumuri europene.
Inițiatorul, deputatul Nicolae Petrețchi, susține că este necesară modificarea întrucât ponderea DN-urilor în numărul total al drumurilor publice rămâne una importantă, iar creșterea gradului de siguranță este necesară și în cazul acestora.
Nicolae Petrețchi invocă faptul că, în alte țări europene, obligativitatea utilizării farurilor nu ține seama de tipul de drum.
Până să ajungă în pragul votului final de la Cameră, proiectul de lege a avut un parcurs destul de sinuos. A fost depus încă din februarie 2020, însă Senatul l-a respins trei luni mai târziu.
După ce a ajuns la Camera Deputaților, forul decizional în acest caz, a stat aproape un an la sertar până când a fost primit punctul de vedere al Guvernului.
Executivul și-a arătat susținerea față de acest proiect, singurele observații fiind legate de eliminarea unor termene tranzitorii astfel încât legea să poată intra în vigoare imediat după adoptarea de Parlament și promulgarea de către președinte.