Întoarcerea la școală nu înseamnă pentru toți elevii doar revederea colegilor și reluarea cursurilor. Pentru unii, reînceperea școlii poate veni cu teamă, tensiune și durere emoțională, mai ales atunci când apar schimbări precum o clasă nouă, profesori diferiți, reguli noi sau un ritm de lucru mai solicitant. Într-o analiză publicată de TVRInfo.ro, psihologul Radu Leca explică faptul că frica este o reacție firească la necunoscut și arată, de fapt, că elevul are nevoie de structură și sprijin.
Revenirea la școală, între emoții firești și presiune
Mesajul central este unul simplu: frica nu trebuie tratată ca o etichetă definitivă, ci ca un semnal care indică nevoia de adaptare. În locul unei interpretări dramatice, abordarea orientată spre soluții pune accent pe pași mici, pe observația progresului și pe identificarea a ceea ce funcționează deja.
Cum se manifestă frica legată de schimbare
Potrivit explicațiilor oferite de psiholog, schimbarea clasei, a profesorilor, a regulilor sau a ritmului activează în minte un sistem de alarmă care urmărește siguranța. În plan fizic, frica poate fi resimțită prin tensiune, nod în gât, agitație sau oboseală. În plan mental, pot apărea scenarii despre eșec, respingere ori rușine.
În această logică, frica nu este privită ca un verdict despre capacitatea elevului, ci ca un răspuns la incertitudine. De aceea, accentul cade pe construirea unor repere clare: o oră care decurge bine, un coleg cu care conversația vine firesc sau un profesor care explică pe înțelesul elevului. Astfel de experiențe mici pot reduce treptat starea de alarmă.
Când notele și comparațiile amplifică anxietatea
Una dintre sursele frecvente de presiune este perfecționismul, dublat de comparația cu ceilalți. În astfel de situații, școala poate ajunge să fie percepută ca un test permanent al valorii personale. Elevul poate ajunge să creadă că o notă îl definește, deși rezultatul arată doar nivelul de pregătire dintr-un anumit moment.
Radu Leca recomandă separarea identității de performanță și formularea unor obiective simple și concrete, precum: „Astăzi învăț un capitol”, „Mâine repet exercițiile” sau „Cer explicații pentru ceea ce nu înțeleg”. La fel de importantă este observarea excepțiilor: zilele în care învățatul a mers bine, chiar și pentru 20 de minute. Repetarea condițiilor care au funcționat — locul, ora, metoda de învățare și pauzele — poate transforma progresul într-un proces previzibil.
Frica de a vorbi în fața clasei și teama de judecată
Evaluarea socială poate fi la fel de apăsătoare ca presiunea notelor. Școala este un mediu în care privirile celorlalți și comentariile pot rămâne mult timp în mintea elevului. În acest context, psihologul vorbește despre o „doză minimă eficientă” de curaj: o intervenție scurtă la oră, o întrebare clară sau repetarea unei prezentări de câteva ori acasă, păstrând aceeași ordine a ideilor.
Ajută și ancorarea în corp: respirație lentă, picioarele pe podea, umeri relaxați și privirea fixată pe un punct stabil. De asemenea, pot fi utile propozițiile scurte și un plan pentru momentul în care apare blocajul: o pauză de două secunde, urmată de continuarea cu următoarea idee. În această perspectivă, încrederea nu apare din noroc, ci din repetare.
Presiunea familiei și a profesorilor: cum poate fi redusă
Atunci când mesajul primit de elev este că „trebuie să fie altfel”, presiunea poate produce rezistență, rușine sau retragere. Soluția propusă este înlocuirea cerințelor generale cu obiective clare și realiste, stabilite împreună de părinți, profesori și elev. Este important să fie clar ce înseamnă concret „mai bine”, ce resurse există și ce formă de sprijin este cu adevărat utilă.
Elevului îi este mai ușor să comunice atunci când formulează cereri precise, precum: „Am nevoie de liniște timp de 45 de minute”, „Am nevoie de ajutor la două exerciții” sau „Am nevoie de un plan pentru următoarele trei zile”. Totodată, critica generală ar trebui înlocuită cu observații despre comportamente concrete, iar discuțiile tensionate pot fi reluate după ce emoțiile se liniștesc.
De la frică la acțiune: rutina și pașii mici
Frica scade atunci când există predictibilitate. Aceasta poate fi construită printr-o rutină simplă: același interval de învățare, pauze stabilite și o listă scurtă de priorități. Întrebările utile sunt orientate spre soluții: „Ce merge deja?”, „Ce mă ajută, chiar și puțin?” și „Care este următorul pas mic?”.
Progresul poate fi urmărit pe o scară de la 1 la 10, iar elevul poate observa ce face diferit atunci când urcă măcar un punct. În locul obiectivului „Trebuie să scap de frică”, o formulare mai realistă este: „Merg înainte chiar și cu frica lângă mine”. Diferența este importantă, pentru că evitarea tinde să întărească frica, în timp ce expunerea treptată oferă mai multă libertate.
Ideea practică de reținut: la început de an școlar, un program previzibil, obiective mici și sprijinul formulat clar pot face frica mai ușor de gestionat decât încercarea de a o elimina complet.
