Ploile abundente care au afectat judeţul Galaţi s-au soldat cu decesul a două persoane. De asemenea, zeci de persoane au fost evacuate, iar 13 tronsoane de drumuri naţionale şi judeţene închise din cauza ploilor abundente şi a viiturilor.
În unele localităţi, apa a depăşit 1,5 metri. Localităţi din judeţul Galaţi se află sub avertizare cod roşu de ploi până la ora 10:00.
Reprezentanţii prefecturii Galaţi au transmis că un bărbat a murit, fiind luat de viitură, iar o femeie a fost găsită moartă în casă.
Raed Arafat: S-a trimis sprijin din alte județe în Galați
„Situația cea mai serioasă este, în acest moment, în județul Galați, localitatea Pechea. Într-adevăr, în zona respectivă au apărut cele două decese, sunt mobilizați pompierii, cel puțin la nivelul județului e ridicat nivelul de mobilizare la cel mai mare grad – la gradul 4 – iar inspectoratul general a mai mobilizat echipaje și utilaje de la încă șapte județe acolo”
„S-a ținut legătura și cu subprefectul și cu inspectorul șef, continuă operațiunile de salvare. Bineînțeles, acum, la lumina zilei e mai ușor de evaluat situația și așteptăm un raport din partea dânșilor să vedem dacă mai e nevoie de ceva sprijin”
„În același timp, sunt alertate și echipe aeriene de salvare care se pregătesc în cazul în care vizibilitatea și vremea vor permite să se intervină acolo, să vină în sprijin pe partea de căutare și salvare”
„Acest lucru depinde, bineînțeles, de condițiile meteo. Din ce știm, după ora 9, probabil, va fi vizibilitatea mai bună în zonă și vom putea să intervenim în sprijinul pompierilor pe cale aeriană. Cam asta e situația acum”
„Evacuarea din zona Pechea, confirmată și de doamna subprefect și de inspectorul șef e în jur la 70-80 de persoane evacuate până acum. Dar situația e în dinamică, poate că numărul a crescut deja și cel mai important e că s-a trimis sprijin și din alte județe, cu bărci și cu tot ce trebuie pentru a interveni”, a declarat Raed Arafat la Antena 3 CNN.
Viiturile au blocat drumuri
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi informează că, în urma precipitaţiilor abundente din noaptea precedentă, judeţul Galaţi se confruntă cu viituri care au afectat grav mai multe localităţi şi au dus la blocarea temporară a unor drumuri judeţene şi naţionale.
În acest moment, următoarele porţiuni de drumuri sunt închise traficului:
- DN 25 între localităţile Vameş şi Tudor Vladimirescu
- DJ 251 între Cuza Vodă şi Costache Negri
- DJ 251A între Drăguşeni şi Corod
- DJ 242B între Suceveni şi Drăguşeni
- DN 24D între Vârlezi şi Crăieşti
- DJ 251 în zona Cudalbi, unde apa atinge o înălţime de aproximativ 1,5 metri
- DJ 253 între Băleni şi Umbrăreşti
- DJ 242 între Umbrăreşti şi Târgu Bujor
- DJ 242B între Băneasa şi Moscu
- DJ 251A între Nicopole şi Brătuleşti
- DJ 251 între Suceveni şi Rogojeni
- DJ 251 între Valea Mărului şi Măcişeni
- DJ 251 între Corod şi Valea Mărului
Localităţile afectate de viituri şi inundaţii includ Pechea, Costache Negri, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Tudor Vladimirescu, Corni, Băneasa, Suceveni, Vârlezi, Cudalbi, Bereşti Meria şi Mândreşti. În localitatea Cudalbi, situaţia este deosebit de gravă, apa atingând o înălţime de aproximativ 1,5 metri.
„Autorităţile locale, împreună cu pompieri, poliţişti, jandarmi şi voluntari, sunt mobilizate pentru a oferi asistenţă cetăţenilor afectaţi şi pentru a remedia situaţia în cel mai scurt timp posibil”
„Recomandăm tuturor participanţilor la trafic să evite zonele afectate şi să urmeze indicaţiile autorităţilor pentru siguranţa lor”
„Pentru informaţii suplimentare şi actualizări privind starea drumurilor, cetăţenii sunt rugaţi să urmărească anunţurile oficiale şi să contacteze autorităţile competente”, transmite IPJ Galaţi.