Fermierii și transportatorii din țară au ajuns la a 3-a zi de proteste. Este haos la intrările în Capitală. Poliția este în alertă.
Fermierii și transportatorii din România intră vineri, 12 ianuarie, într-o nouă zi de proteste. Tot mai multe tractoare și camioane vin spre București din mai multe zone ale țării, potrivit fanatik.ro.
Zeci de utilaje vin spre Capitală
De trei zile, pe modelul din Germania, fermierii și transportatorii din România protestează pe străzi. Primele incidente s-au raportat încă de joi seara, în apropiere de București.
Transportatorii și fermierii au forțat în urmă cu o zi intrarea în Capitală cu tractoarele. Au spus că vor să ajungă în Piața Victoriei. Întrucât nu aveau autorizație, ei au fost blocați de forțele de ordine.
Fermierii care vor să protesteze în Capitală reproșează Guvernului că nu îi ia în serios și că toate revendicările, inclusiv cele privind asigurările auto și prețul pentru combustibili, nu sunt discutate.
Vineri, 12 ianuarie, zeci de fermieri aflați în camioane și tractoare se află în drum spre București pentru a protesta în fața Guvernului. Din informațiile oferite de Jandarmeria Ilfov, aflăm că aproximativ 57 autocamioane/autoutilitare/turisme participă la acțiune.
În prezent, 11 tractoare, 10 turisme, 35 autocamioane și 1 platformă utilaje(SV) se află staționați pe raza localității Afumați.
În același timp, o coloană de fermieri a plecat cu tractoare din Lehliu Gară, spre București. Se deplasează cu 10/15 km pe oră. Sunt șanse ca vechiul drum spre mare, DN 3A, să fie blocat vineri, potrivit digi24.ro.
Anunțul ministrului Predoiu
Oamenii spun că nu revin la casele lor până nu li se vor rezolva problemele. Nu sunt numai în București blocaje. Mai multe drumuri din țară au fost blocate ieri de transportatori și fermieri.
Între timp, autoritățile spun că protestatarii nu au cum să intre în Capitală fără autorizație.
”Atâta timp cât regulile se respectă, toată lumea își poate manifesta nemulțumirile. Lucrurile s-au desfășurat, în tensiune, e adevărat, dar nu au fost incidente. Trebuie cumva cu toții să ne armonizăm și să găsim formele de manifestare”,
a spus șeful MAI, Cătălin Predoiu.
Transportatorii şi fermierii care au ajuns pe centura Capitalei au încercat să intre în Bucureşti cu tractoarele şi camioanele, dar au fost opriţi de poliţie în localitățile Chiajna și Afumați, din județul Ilfov.
Joi seara, tot ministrul de interne a dat asigurări că protestarii nu vor intra în București fără autorizație.