România a ajuns să vorbească tot mai des despre apărarea antidronă într-un moment în care războiul din Ucraina a schimbat radical felul în care sunt privite amenințările aeriene de joasă altitudine. În acest context, generalul Dorin Toma, fost comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est al NATO de la București, susține că modernizarea a fost amânată prea mult și că unele soluții tehnice existau cu ani înainte de actualele urgențe.
O întârziere care a devenit vizibilă abia când riscul a crescut
Într-un mesaj publicat pe Facebook și preluat de Capital.ro, Toma afirmă că România a întârziat atât în zona apărării antiaeriene, cât și în cea antidronă. El spune că problema nu ține doar de bani, ci mai ales de lipsa de viziune, de asumare și de decizie la timp.
Ce spune generalul despre decizia din 2018
Potrivit lui Toma, compania Thales ar fi propus Armatei Române încă din 2018 achiziția unor radare tactice mobile Ground Master 200 (GM200), prezentate ca fiind potrivite pentru detectarea țintelor greu vizibile, inclusiv drone, elicoptere și rachete de croazieră care zboară la joasă altitudine. Generalul susține că oferta nu a fost valorificată atunci, iar decizia a venit abia mai târziu, în cadrul programului SAFE, cu livrări estimate peste încă doi-trei ani.
În evaluarea sa, această întârziere a creat un gol de capabilitate exact în zona în care România are nevoie de reacție rapidă. Toma afirmă că, pentru monitorizarea nordului Deltei Dunării, ar fi fost suficientă achiziția rapidă a doar câtorva astfel de radare, completate de senzori acustici și termici. El susține că o investiție mai mică și făcută mai devreme ar fi putut produce rezultate mai bune decât soluțiile ajunse târziu pe circuitul de achiziție.
Transfer tehnologic, industrie națională și oportunități ratate
Generalul mai spune că, după izbucnirea războiului din Ucraina, au existat și propuneri de transfer tehnologic și integrare a producției în industria națională de apărare, însă acestea nu ar fi fost folosite la timp. În opinia sa, România a pierdut nu doar timp, ci și ocazia de a lega modernizarea militară de dezvoltarea unei baze industriale locale mai solide.
Toma leagă această întârziere de o problemă mai largă: dificultatea instituțiilor de a se adapta la schimbările geopolitice, tehnologice și militare. Mesajul său nu este doar despre un contract ratat, ci despre un mod de a lua decizii care, în domeniul apărării, poate avea efecte pe termen lung. Într-un astfel de domeniu, fiecare an pierdut poate însemna o vulnerabilitate în plus.
Ce urmează prin programul SAFE
În mesajul său, generalul a făcut referire și la achizițiile prevăzute prin programul SAFE, printre care 12 sisteme de radare tactice mobile GM200, precum și sisteme C-RAM și antidronă SKYNEX și SKYRANGER de la Rheinmetall. El susține că aceste capabilități ar fi putut fi discutate și achiziționate mai devreme, înainte ca presiunea strategică să crească.
Toma a mai afirmat că Armata Română a semnat în decembrie 2023 un contract cu Rheinmetall pentru modernizarea vechilor sisteme Oerlikon, cu obiectivul de a le transforma în capabilități C-RAM și antidronă. În logica sa, aceste programe ar fi trebuit să avanseze mai repede și în paralel cu parteneriate mai consistente cu industria de tehnologie, inclusiv pentru drone interceptoare.
O dezbatere despre responsabilitate, nu doar despre echipamente
Dincolo de detaliile tehnice, intervenția lui Dorin Toma deschide o discuție mai amplă despre responsabilitate publică. Generalul respinge ideea că rezultatul ar fi fost inevitabil, indiferent de deciziile luate, și spune că fuga de asumare a devenit o problemă în sine. În lectura sa, vulnerabilitățile actuale nu sunt doar consecința unui context extern dificil, ci și a unor alegeri interne întârziate.
Mesajul său atinge și o temă sensibilă: relația dintre critică și solidaritate. Toma afirmă că solidaritatea față de cetățenii expuși riscurilor există deja la nivel social, dar că aceasta nu poate fi confundată cu sprijinul necondiționat pentru lideri considerați incompetenți în gestionarea securității naționale. Este o formulare dură, dar care reflectă o tensiune tot mai vizibilă în dezbaterea publică: cât de repede poate statul să se adapteze atunci când tehnologia de atac evoluează mai repede decât achizițiile de apărare.
În fond, cazul radarelor antidronă nu vorbește doar despre un contract întârziat. Vorbește despre ritmul în care o țară își recunoaște vulnerabilitățile și despre costul strategic al amânărilor. Iar în apărare, diferența dintre „am fi putut” și „avem deja” poate deveni, uneori, decisivă.
























