Două cutremure s-au produs, miercuri dimineața, în România, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP).
Două cutremure cu magnitudini de 2 şi 2,1 au avut loc, miercuri dimineaţa, în judeţul Caraş-Severin.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, un cutremur cu magnitudinea 2 a avut loc la ora 5.10. Acesta s-a produs la adâncimea de 11,5 kilometri.
Al doilea cumtremur, cu magnitudinea 2,1, a avut loc la ora 5.18, la o adâncime de 11,8 kilometri.
Cutremurele s-au produs la 38 de kilometri de Reşiţa şi la 66 de kilometri de Drobeta-Turnu Severin.
Cum să acționăm în caz de cutremur
Indiferent de pregătirea pe care o avem, un cutremur ne va lua mereu prin surprindere și pe cei mai mulți dintre noi ne va panica. Cum să acționăm în caz de cutremur?
În caz de cutremur, este important să acționezi rapid și să urmezi anumite măsuri de siguranță pentru a-ți proteja viața și integritatea.
- Păstrează-ți calmul: Încearcă să rămâi calm și păstrează-ți luciditatea în timpul cutremurului;
- Gândește-te la măsurile de siguranță pe care trebuie să le iei;
- Găsește un loc sigur: Caută o zonă sigură în casă, cum ar fi sub un cadru de ușă solidă, sub o masă rezistentă la șocuri sau sub o piesă de mobilier robustă;
- Evită ferestrele, oglinzile sau alte obiecte care ar putea cădea și te-ar putea răni;
- Protejează-ți capul: Încearcă să te acoperi capul cu mâinile pentru a te proteja de eventualele obiecte care cad;
- Stai departe de obiecte periculoase: În timpul cutremurului, evită să te apropii de mobilierul care ar putea cădea, de uși sau ferestrele care s-ar putea sparge sau de orice alt obiect care prezintă pericol;
- Nu folosi liftul: Evită să folosești liftul în timpul sau imediat după un cutremur. Folosește scările pentru a te deplasa în siguranță.