Un copil în vârstă de 13 ani a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Suceava după ce a fost mușcat de o viperă, chiar în curtea casei. Șarpele se afla sub coteț, iar la un moment dat a ieșit și l-a mușcat pe copil de picior.
Părinții l-au dus imediat la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a făcut serul antivenin, iar medicii deau decis să îl interneze în vederea monitorizării stării de sănătate, potrivit Monitorul de Suceava.
Copil de 13 ani, mușcat de o viperă
Copilul avea piciorul umflat până spre genunchi. El a rămas internat la Secția de Chirurgie Pediatrică iar duminică Spitalul Județean ne-a comunicat că este stabil hemodinamic, având doar modificări tegumentare la locul mușcăturii.
Membrii familiei spun că este vorba de o viperă neagră, care ar fi în continuare în curtea locuinței, sub acel coteț.
Este probabil ca vipera să aibă cuib în acel loc și a început să atace și să mănânce puii mici de găină.
Este posibil ca în acest caz să fie nevoie de o intervenție specializată pentru îndepărtarea viperei din gospodărie.