CFR Călători informează că începând cu data de 15 decembrie 2024 intră în vigoare noul ”Mers al Trenurilor”. De asemenea, începând de duminică vor fi puse în circulație patru noi trenuri electrice pe ruta București-Brașov.
Potrivit CFR Călători, începând de duminică, 15 decembrie, vor fi introduse în circulație patru trenuri noi București Nord – Brașov. Trenurile sunt formate din material rulant nou, respectiv rama electrică RE-IR Alstom Coradia Stream.
Cele 4 trenuri noi IR proiectate pentru circulația în acest mers de tren nou sunt:
De asemenea, se modifică ruta trenului care circulă între București-Craiova, din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară „Quick Wins”. Astfel, CFR Călători a planificat trenuri pe următoarele rute:
- Trenul internațional IR 72 „Traianus”, în relația Craiova – Budapesta Keleti
- Trenul internațional IR 73 „Traianus”, în relația Budapesta Keleti – Craiova
Introducerea unui tren nou în circulație IR 1599 în relația București Nord – Drobeta Turnu Severin, cu plecare din stația București Nord la ora 05.02 sosire în stația Drobeta Turnu Severin ora 12.19.
Au fost introduse trenuri sezoniere pe rutele Cluj-Napoca – Brașov și litoral
În condițiile demarării lucrărilor de „Electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”, pentru preluarea călătorilor în perioada sezonului estival din stațiile Cluj Napoca, Sighișoara, Câmpia Turzii, Copșa Mică, CFR Călători introduce în circulație trenurile IR sezoniere 1947/1948 în relația Cluj Napoca – Brașov și retur, ramuri la trenurile IR sezoniere 1941/1942 în stația Brașov.
În sezonul estival între principalele orașe din țară și litoral se asigură legătura cu trenuri directe, cu mențiunea că pe distanța Constanța – Mangalia și retur trenurile circulă în regim de tren Regio și la tarifele aferente acestui rang de tren, mai informează CFR Călători.
Trenurile de pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă și retur dispun de aparate POS pentru plata contactless cu orice dispozitiv de plată: card, telefon sau ceas inteligent, iar din stațiile CFR București Nord și Aeroport se pot cumpăra abonamente metropolitane pentru zona București –Ilflov.