CCR se reunește de urgență, după ce au fost depuse noi cereri de anulare a primului tur al prezidențialelor. Una dintre ele de Cristian Terheș.
Deși votul pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale este în plină desfășurare în străinătate, Curtea Constituțională a României a primit noi cereri de anulare a primului tur de scrutin.
CCR, o nouă ședință pe tema alegerilor prezidențiale
Judecătorii CCR se reunesc de urgență vineri, 6 decembrie, pe tema alegerilor prezidențiale. Magistrații ar urma să se reunească în cadrul unei ședințe informale, după ce au fost depuse noi cereri de anulare a primului tur.
Una dintre aceste noi cereri de anulare a fost formulată de Cristian Terheș, candidatul PNCR la Președinția României. Terheș a mai depus o astfel de cerere, care însă a fost respinsă de judecători.
Conform unui comunicat al Curții Constituționale a României, cererile au fost înregistrate și urmează să fie examinate conform prevederilor constituționale și legale, în cadrul procesului de validare a alegerilor.
Primul tur, validat luni de CCR
În urma soluționării precedentelor contestații, judecătorii CCR au validat luni, 2 decembrie, primul tur al alegerilor prezidențiale. Miercuri, 4 decembrie, documentele CSAT referitoare la campania lui Călin Georgescu au fost declasificate de Administrația Prezidențială. Potrivit acestor documente, SRI și SIE au raportat activități care pun în pericol securitatea națională a României.
SRI a identificat, precizează documentele declasificate, o campanie agresivă de promovare a lui Călin Georgescu pe rețeaua TikTok, „desfășurată cu încălcarea legislației electorale și prin manipularea algoritmilor rețelei sociale pentru a-i crește rapid popularitatea”.
Primul tur al scrutinului prezidențial din 24 noiembrie s-a încheiat cu victoria candidatului independent Călin Georgescu. Georgescu a obținut 22,94% din totalul voturilor valabil exprimate, iar candidata USR, Elena Lasconi, a primit 19,18% din totalul voturilor valabil exprimate. Finala cursei pentru Palatul Cotroceni se dispută duminică, 8 decembrie, între Călin Georgescu și Elena Lasconi.