După mai bine de doi ani de război în Ucraina, în condițiile în care soarta acestui conflict e departe de a fi determinată, românii nu au motive să stea liniștiți.
IRES a realizat un sondaj la 20 de ani de la aderarea României la NATO, în care a vrut să afle ce părere au românii despre armata obligatorie și câți dintre bărbați ar fi dispuși să meargă la război cu Rusia, dacă situația o va cere. Interesant, numărul acestora este destul de ridicat.
Sondaj IRES. Peste 44% dintre români vor ca armata să fie obligatorie
Statistic, România are aproximativ 19 milioane de locuitori, dintre care jumătate sunt bărbați. Dintre aceștia, 38% ar pleca pe front dacă e nevoie.
Undeva la 3,5 milioane de bărbați români ar pune mâna pe armă și și-ar apăra țara sau familia. Interesant, 44% dintre români și-ar dori ca armata să fie obligatorie.
Sondajul arată că NATO se bucură de o notorietate ridicată în România, deși tematica acestei alianțe este de un interes relativ scăzut pentru cetățenii români. În teorie unul din doi români se declară informat despre activitatea NATO, însă în realitate ar fi vorba despre mult mai puțini cetățeni care sunt cu adevărat informați, potrivit fanatik.ro.
Peste 3 milioane de bărbați din România ar fi dispuși să meargă la război
În principiu prezența României în NATO este văzută cu ochi buni de către români pentru că astfel țara noastră ar fi mai bine apărată.
Conform unui studiu AVANGARDE din urmă cu o lună, 70% dintre români se bazează ca NATO să apere România în cazul în care țara noastră ar fi implicată într-un război.
Foarte puțini români au încredere în capacitățile militare ale Armatei Române, astfel că 7 din 10 români sunt de părere că țara noastră nu ar face față în cazul unui război, dacă ar fi lăsată singură.
Conform celui mai recent studiu IRES, la fel de mulți români cred că există și minusuri prin faptul că țara noastră e membru NATO.
Interesant, doar 14% dintre români cred că NATO nu va interveni dacă România va fi invadată de Rusia.
Între timp, 30% dintre oameni nu cred că România ar trebui să intervină militar pentru a ajuta pe nimeni, nici măcar pe aliații NATO. Ușor de înțeles, românii sunt îngrijorați în această perioadă, în special din cauza războiului din Ucraina.
În consecință, 25% dintre oameni își fac griji referitor la inflație și sărăcie, în timp ce 18% dintre români sunt îngrijorați că există un risc real ca România să fie implicată într-un război.
Serviciile secrete din Europa, precum și Institutul pentru Studiul Războiului sunt de părere că Rusia va ataca NATO în următorii 10 ani.