Un accident în lanț între 1 TIR și 4 autoturisme s-a produs, duminică, pe A1, în Timiș, cu 11 persoane implicate. Accidentul a avut loc pe A1, la ieșire la Margina, la kilometrul 428, informează antena3 CNN.
A fost alertată Stația de Pompieri Făget și trimiși la locul intervenției 8 subofițeri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, accidentul s-a produs pe sensul de mers de la Nădlac spre Deva, fiind blocate cele două benzi de rulare, iar traficul rutier în zonă derulându-se în prezent dirijat, pe banda de urgenţă.
În autovehiculele implicate în accident se aflau 11 persoane, dintre care 10 adulţi şi un minor.
În urma evenimentului, o persoană de sex feminin a fost transportată de ambulanţa SMURD către Spitalul orăşenesc Făget.
Polițiștii de la biroul autostrăzi s-au deplasat la fața locului și au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.