Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost găsit mort pe un trotuar din centrul Craiovei. Potrivit primelor informații, se pare că acesta s-ar fi aruncat de la etajul șapte al blocului în care locuiește.
La data de 18 noiembrie, ora 11.52, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Ion Maiorescu, pe trotuar, se află o persoană decedată, posibil căzută de la înălțime.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii.
Aceștia au stabilit că este vorba de un bărbat de 60 de ani, din municipiul Craiova, potrivit gds.ro.
Din verificările preliminare s-a stabilit că bărbatul este proprietarul unui apartament situat la etajul 7 în blocul în fața căruia a fost găsit. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul“, au transmis polițiștii doljeni.