Alertă într-o tabără la Bran. Circa 50 de copii, cazați într-un complex de patru stele din Bran, au dezvoltat o toxiinfecție alimentară, doi dintre aceștia ajungând la spital.
Vacanța copiilor trebuia să se încheie abia astăzi, însă a fost scurtată după ce 50 dintre aceștia au dezvoltat o toxiinfecție alimentară puternică. ANPC, DSP și DSV au declanșat o anchetă pentru a stabili cauza îmbolnăvirii minorilor.
Totul a început în ziua de vineri, după ce copiii au servit micul dejun la complexul turistic de patru stele din stațiunea Bran unde erau cazați. Circa 50 din grupul de aproape 200 de copii au început să se simtă rău, fiind consultați de un medic. Alți doi s-au simțit mult mai rău și au ajuns la spital, informează fanatik.ro.
Alertă într-o tabără la Bran
Copiii care s-au simțit rău ar fi acuzat stări de greață și dureri de stomac după ce au servit micul dejun, transmite Antena 3 CNN.
Profesorii coordonatori i-au anunțat pe părinții copiilor despre ce s-a întâmplat, iar unii dintre aceștia au ales să vină de acasă pentru a-și lua ei singuri copiii.
„Ori mâncarea, ori apa, pentru că fetiţa merge de vreo cinci-şase ani în tabere. Anul acesta, deja, este la a treia tabără şi nu am avut în nicio tabără astfel de probleme”,
a declarat un părinte.
Autoritățile nu au încă o explicație pentru ce s-a întâmplat, însă reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din Brașov au trimis o echipă la fața locului pentru a preleva mostre din mâncare, dar și din apă.
Chiar dacă autoritățile încearcă să afle exact ce anume li s-a întâmplat copiilor, încă de marți, 8 august, inspectorii Protecţiei Consumatorului Braşov închiseseră blocul alimentar şi piscina acestei unităţi. De asemenea, Direcția Sanitar Veterinară luase o decizie similară, închiderea blocului alimentar, din cauza neregulilor descoperite.