Carrefour a decis să retragă de la vânzare un lot de cașcaval din lapte de vacă. Produsele sunt infectate cu bacteria Listeria.
Este alertă în magazinele Carrefour. Un sortiment de cașcaval din lapte de vacă a fost retras de la vânzare în magazinele Carrefour, după detectarea bacteriei Listeria monocytogenes.
Alertă în magazinele Carrefour
Clienții care au achiziționat produsul sunt sfătuiți să nu îl consume, iar cei care deja l-au consumat sunt îndemnați să consulte un medic dacă prezintă febră, cu sau fără dureri de cap.
Conform informațiilor care se regăsesc pe site-ul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Carrefour România a decis să scoată de la comercializare produsul „Cașcaval din lapte de vacă” în ambalaj de 400 grame, vândut sub marca Carrefour Classic, după confirmarea prezenței bacteriei Listeria monocytogenes.
Despre ce lot este vorba
Este vorba despre lotul identificat ca 200 BT246, având termenul de valabilitate 18 iulie 2025. Persoanele care au cumpărat produsele din acest lot sunt rugate să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze magazinului de unde le-au achiziționat. Costul produsului va fi rambursat, fără a fi nevoie de prezentarea bonului fiscal.
Persoanele care au consumat produsul și au febră, fie simplă, fie însoțită de dureri de cap, sunt sfătuite să consulte un medic și să precizeze că au consumat acest produs. Femeile însărcinate, persoanele cu sistem imunitar compromis și cele în vârstă ar trebui să fie atente la apariția simptomelor.
Aceste simptome pot semnala listerioza, o afecțiune gravă, care poate avea o perioadă de incubație de până la opt săptămâni, conform precizărilor reprezentanților ANSVSA.
Și magazinele Kaufland au retras produse alimentare
La începutul lunii octombrie, inspectorii sanitari au emis o alertă privind siguranța alimentară în rețeaua de magazine Kaufland la nivel național, după ce două produse au fost retrase de la vânzare.
Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a informat publicul despre retragerea unui tip de somon și a unui produs din creveți gătiți, furnizate de compania NORVEN SRL, din cauza contaminării cu bacteria Listeria monocytogenes, care poate cauza infecții severe.