Un fragent despre care există suspiciunea că provine de la o dronă a fost descoperit, marți noapte, printre stabilopozii din zona Cazinoului din Constanța. Obiectul a fost observat în jurul orei 22:00, în timp ce faleza era plină de turiști.
Potrivit informațiilor de la fața locului, fragmentul ar fi fost adus de valuri și a fost semnalat autorităților de către persoane aflate în zonă. Polițiștii și pompierii au ajuns rapid la fața locului, au delimitat zona și au verificat obiectul.
Fragmentul avea o formă aproximativ plană și era de culoare albă. La momentul intervenției nu era clar din ce tip de structură s-a desprins.
După verificările efectuate, autoritățile au stabilit că obiectul nu prezenta un pericol și nu avea încărcătură explozivă. Ulterior, polițiștii l-au preluat dintre stabilopozi chiar cu mâinile, urmând ca fragmentul să fie predat specialiștilor.
Aceștia vor încerca să stabilească proveniența obiectului și dacă există o legătură între fragmentul găsit la Cazinou și dronele sau componentele de drone descoperite în ultima perioadă pe litoralul românesc.
Nu este primul fragment de dronă găsit pe litoral
Descoperirea de la Constanța vine după alte incidente similare înregistrate în sudul litoralului.
La Eforie Sud, salvamarii au recuperat din larg o bucată despre care s-a presupus că provine de la o dronă și au adus-o la mal cu un skyjet. La sfârșitul săptămânii trecute, tot în sudul litoralului, o altă componentă a fost scoasă din apă de salvamari.
În cazul fragmentului descoperit la Cazinoul din Constanța, obiectul urmează să fie analizat de specialiști pentru identificarea provenienței.
























