Accident grav, între două maşini, pe şoseaua Gării Căţelu din Bucureşti. Cinci persoane au rămas încarcerate după ce maşina acestora s-a răsturnat pe asfalt. Şoferul maşinii cu care s-au lovit a fost intubat şi trimis de urgenţă la spital.
Totul s-a petrecut după ce unul dintre şoferi ar fi încercat să vireze pe o stradă lătularnică fără să se asigure. În accident au fost implicate şapte persoane printre care şi doi minori, cinci dintre acestea au rămas blocate sub fiare şi au avut nevoie de echipele de descarcerare, potrivit antena3 CNN.
Accident rutier grav în București
Printre victimele descarcerate au fost şi doi minori de 16 şi 17 ani. Aceştia au ajuns la spitalele Marie Curie şi Grigore Alexandrescu din Capitală.
„Am intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două descarcerări şi şapte resurse medicale. La locul intervenţiei au fost implicate două autoturisme şi şapte persoane dintre care cinci erau încarcerate. Am acţionat pentru extragerea acestora şi transportul lor de urgenţă la spital”,
a precizat Bogdan Pruteanu, căpitan ISUBIF.
După impact, şoferul maşinii a fost intubat.
Medicii de la faţa locului au reuşit să stabilizeze toate persoanele şi să le transporte la mai multe spitale din Capitală.
„Sunt şapte victime implicate într-un accident rutier cu victime încarcerate. Momentan de la faţa locului toţi au plecat stabili sau stabilizaţi de către colegii mei medici, nu ştiu să vă spun care va fi evoluţia fiecăruia dintre ei”,
Mihaela Stătescu, medic coordonator.
![](https://infotoday.ro/wp-content/uploads/2023/11/accident-grav-sapte-victime.jpg)
Traficul a fost închis Şoseaua Gării Căţelu timp de mai bine de două ore. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi au făcut cercetări