Un accident rutier în care au fost implicate o autorulotă şi un autoturism a avut loc, sâmbătă, pe DN 1 în zona Posada, patru persoane, între care un copil de un an, fiind transportate la spital.
Unul dintre autovehicule era condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani şi un altul condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani.
Copilul a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar alte trei persoane care au rămas prinse între fiare în urma impactului au fost scoase de echipajele de intervenţie, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Poliţia Prahova precizează că au fost transportaţi la spital un şofer în vârstă de 34 de ani, două pasagere de 60, respectiv 25 de ani şi un copil în vârstă de un an.