Un băiat de 14 ani a murit după ce mașina în care se afla s-a răsturnat marți dimineața într-un șanț de colectare a apelor pluviale. Accidentul a avut loc pe DN 56, în județul Dolj.
Polițiștii au stabilit că un bărbat de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, între localităţile Perişor şi Radovan, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcţiei şi ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se cu autoturismul într-un şanţ de colectare a apelor pluviale, potrivit IPJ Dolj.
Accident grav în Dolj
În urma accidentului, un adolescent de 14 ani, pasager pe locul din dreapta faţă în autoturism, a decedat, potrivit Mediafax.
Șoferul a fost transportat conştient la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, acestuia îi vor fi recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât nu a putut fi testat la faţa locului.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.