Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, ieri seară, pe strada Carpați, intersecție cu strada Gabroveni, din Băilești, județul Dolj.
Seara trecută, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Carpați, intersecție cu strada Gabroveni, din municipiul Băilești, a avut loc un accident rutier.
Accident grav în Dolj
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că un tânăr, de 22 de ani, din județul Botoșani, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Carpați, la intersecția cu strada Gabroveni, nu ar fi respectat semnificația indicatorului “STOP” și ar fi pătruns în intersecție, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din municipiul Băilești.

În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto, dar și un tânăr de 19 ani și un minor de 17 ani, pasageri în autoturismul tânărului de 18 ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, informează cronicaolteniei.ro.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate, urmând a fi dispuse măsuri legale.





















