Sfârșit tragic pentru un tânăr de 22 de ani. S-a răsturnat cu mașina și a murit. Alte două persoane sunt în stare gravă.
Un tânăr de 22 de ani a sfârșit într-un mod dramatic, iar alte două persoane au fost rănite grav. Tragedia s-a produs, joi, pe DJ 151, în localitatea Ţăgşoru, potrivit fanatik.ro.
La volanul mașinii se afla chiar tânărul de 22 de ani, victima care a decedat. Alături de el, în autoturism mai erau trei persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 17 și 38 de ani.
Șoferul era din localitatea Cătina, județul Cluj. Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, se pare că tânărul ar fi pierdut controlul asupra volanului, moment în care a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat cu mașina.
La fața locului s-au mobilizat mai multe echipaje SAJ și SMURD, dar și pompierii din Bistrița-Năsăud. Salvatorii au scos victimele din mașină, însă au constatat că bărbatul, în vârstă de 22 de ani, a decedat, notează timponline.ro.
Medicii de pe ambulanță au încercat să îl resusciteze. Din nefericire, manevrele nu au dat rezultat.
Alte două persoane sunt în stare gravă
Doi dintre răniți sunt în stare gravă. Prin urmare, în zonă au fost solicitate două elicoptere SMURD. Victimele au fost preluate de urgență și transportate la spital.
„Celelalte trei victime (doi bărbați și o femeie), cu vârste cuprinse între 17 și 38 de ani, au fost evaluate medical la fața locului. Au fost transportate două pe calea aerului și una cu un echipaj SAJ la unități spitalicești”,
informează ISU Bistrița-Năsăud.
Oamenii legii au deschis dosar penal. Urmează ca cercetările continuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier să stabilească, cu exactitate, cum a avut loc acest eveniment nefericit.