Ziua și accidentul în România, de data aceasta în Ialomița. Aici, două mașini s-au ciocnit violent, astfel că nu mai puțin de opt persoane au fost rănite.
Pe lista victimelor se află și un tânăr de 13 ani, care a fost transportat la spital. Accidentul s-a produs în localitatea Glodeanu Sărat din județul Ialomița, potrivit ISU.
La fața locului au fost trimise mai multe autospeciale SMURD cu medici, care le-au acordat primul ajutor răniților, înainte de a-i transporta la spital, potrivit fanatik.ro.
Accident cu 8 răniți în Ialomița
”Opt persoane, între care un copil de 13 ani, au fost rănite, miercuri, în urma unui accident rutier între două mașini, care a avut loc în localitatea Glodeanu Sărat, județul Ialomița. Toate persoanele implicate în accident au fost monitorizate de personalul medical la locul evenimentului”
„Trei victime au fost transportate la Spitalul Județean Buzău. Alte persoane implicate nu au necesitat îngrijiri medicale. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauza producerii accidentului rutier”,
au transmis reprezentanții ISU, conform SansaNews.ro.
Din păcate, acest accident este doar unul dintre cele peste 4.500 de accidente grave care au loc în România fără an. Așa cum anunțau și reprezentanții Poliției din țara noastră, în 2023 în România au fost înregistrate 4.525 de accidente rutiere grave.
1.545 de oameni au murit și 3.535 au fost răniți grav, astfel că țara noastră este pe primul loc în Europa când vine vorba despre persoanele care mor pe drumuri.