Blocarea cerealelor din Ucraina a declanșat deja „războiul mondial al pâinii”. Este avertismentul sumbru lansat în aceste zile după ce 30 de milioane de tone de cereale se află încă în porturile ucrainene, blocate de ruși.
Ministrul de externe al Italiei, Luigi di Maio, a declarat sâmbătă că „războiul mondial al pâinii a început deja” din cauza blocării cerealelor în Ucraina, care împiedică accesul la grâne a numeroase ţări vulnerabile, iar această situaţie implică „riscul ca noi conflicte să izbucnească în Africa”, potrivit Agerpres.
„Războiul mondial al pâinii este deja în desfăşurare şi trebuie să-l oprim. Riscăm (să ne confruntăm cu) instabilitatea politică în Africa, cu proliferarea organizaţiilor teroriste, cu lovituri de stat: toate acestea, ca urmare a crizei cerealelor cu care ne confruntăm”,
a avertizat Di Maio.
Sunt 30 de milioane de tone de cereale blocate
Înainte de invazia rusă, Ucraina era unul dintre principalii exportatori mondiali de cereale şi fertilizatori pentru agricultură, iar mărfurile sale erau fundamentale pentru securitatea alimentară în regiuni precum Orientul Mijlociu sau nordul Africii.
„Sunt 30 de milioane de tone de cereale blocate în porturile ucrainene de navele de război ruse”, a subliniat Di Maio, care a explicat că „ceea ce facem este să acţionăm pentru ca Rusia să deblocheze exporturile de grâu din porturile ucrainene, pentru că riscăm chiar acum să izbucnească noi războaie în Africa”.
Italia s-a oferit în urmă cu câteva zile să demineze porturile Ucrainei şi să creeze „coridoare maritime” pentru transportul grâului, iar premierul Mario Draghi l-a sunat pe Putin ca să-i ceară deblocarea exporturilor de grâu dinspre Ucraina şi din porturile de la Marea Neagră şi Marea Azov, cum este cazul portului Mariupol, invadate de trupele ruse.
Vladimir Putin i-a răspuns că, dacă Occidentul ridică sancţiunile impuse Rusiei, ţara sa va putea exporta cereale.